Praznicul Bunei Vestiri, la Catedrala arhiepiscopală

25 Martie 2020

Miercuri, 25 martie 2020, în cea de-a patra săptămână a Sfântului și Marelui Post al Paștilor, când Biserica noastră prăznuiește Buna Vestire, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Catedrala Reîntregirii din Cetatea Marii Uniri. Începând cu ora 10.00, Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia și a rostit cuvântul de învățătură.

În finalul cuvântului Său, Întâistătătorul Eparhiei nostre a spus:

„Pandemia Coronavirus, un eveniment trist de o magnitudine uluitoare, ne convinge cât de fragilă este viața noastră omenească. În fața acestui flagel, este potrivit să ne întrebăm «Cine suntem?», «Care este scopul nostru pe pământ?» și «Ce ne așteaptă în viitor?». Totul s-a schimbat brusc, dar Tatăl nostru Cel ceresc, pe care noi ne bizuim, nu Se schimbă. De aceea, stabilitatea noastră o găsim în Dumnezeu Care totdeauna ne stă aproape și Care veghează asupra destinelor noastre. Apoi, să nu uităm că sus, în cer, lângă tronul Dumnezeirii, avem o inimă de Mamă care participă alături de Fiul ei biruitor și veșnic la soarta de suferință a omenirii, ușurându-i-o. Maica Domnului este tămăduitoarea celor bolnavi, povățuitoarea celor debusolați și mângâietoarea celor mâhniți. Ea este steaua speranței care răsare peste zbuciumul acestui timp de mare încercare. De aceea, la acest praznic strălucitor, nu putem decât să-i zicem în imn de Acatist: «Bucură-te, grabnică izbăvire de îngrozirea lui Dumnezeu, care cu dreptate vine asupra noastră; Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!»”.


Share