„Solidaritate prin Filantropie”, în Protopopiatul Târnăveni

De două săptămâni, în Protopopiatul Târnăveni au loc permanent acțiuni umanitare de ajutorare a persoanelor afectate de starea de urgență instituită ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus (COVID-19). Astfel, cu sprijinul societăților comerciale Darina, Royal-German Fisch, Brutăria Hermans, Intercarn și al unor persoane fizice care au dorit să-și păstreze anonimatul, până la momentul actual, un număr de 96 persoane vulnerabile (persoane vârstnice, persoane aflate în dificultăți materiale) au beneficiat de pachete cu alimente de primă necesitate (75 persoane) și hrană caldă acordată zilnic (21 persoane).

Acțiunea s-a derulat în parohiile Târnăveni 1, Târnăveni 2, Târnăveni 3, Târnăveni 4 și Bobohalma, prin implicarea nemijlocită a membrilor Comitetului de Acțiune constituit la nivel de protopopiat, format din: părintele protopop Sergiu-Mihail Dumitru, preoții Alin Iernuțan, Ionel Pintilie și Dorin Cerghizan, asistentul social Natalia Filip și voluntarii Emil Spinean, Sorin Tătar și Ioan Moga.

Persoanele implicate în distribuirea pachetelor au respectat riguros normele și regulile de igienă și cele de protejare a sănătății beneficiarilor, purtând mănuși și măști, iar la intrarea în casele acestora botoșei de unică folosință, îndemnându-i pe vârstnici să se protejeze corespunzător și să apeleze la persoanele desemnate la nivelul protopopiatului, când au diverse necesități de aprovizionare. Comitetul de Acțiune se va ocupa în continuare de identificarea și ajutorarea tuturor persoanelor aflate în dificultate, atât prin intermediul Serviciului Social al protopopiatului, cât și prin preluarea înscrierilor de pe platforma online ajutacubucurie.ro și TelVerde 0800800368 de pe raza protopopiatului Târnăveni.

„În aceste zile suntem chemați să dăm dovadă de omenie, să empatizăm cu credincioșii din parohiile noastre care se află în dificultăți materiale. Ajutându-i, vrem să aducem o picătură de speranță în sufletele lor și să le arătăm prețuirea noastră. De asemenea, doresc să mulțumesc tuturor celor care ni s-au alăturat în această acțiune, de a fi mâinile lui Hristos care lucrează în lume, oameni de bine, care au învățat că bucuria adevărată se dobândește când reușești să depășești egoismul, în care te scufundă această lume, și îți deschizi inima spre semenul tău”, a declarat preacucernicul părinte protopop Sergiu-Mihail Dumitru.

Aceste acțiuni fac parte din programul „Solidaritate prin Filantropie”, inițiat de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia, Asociația „Filantropia Ortodoxă” și Instituțiile Prefectului - Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele Mureș și Alba, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. După două săptămâni de la începerea Programului, numărul beneficiarilor din județul Mureș pentru care se acordă sprijin zilnic a depășit cifra de 500 de persoane. Programul este implementat prin cele 10 Comitete de Acțiune ale protopopiatelor Alba Iulia, Târgu-Mureș, Sebeș, Reghin, Blaj, Sighișoara, Aiud, Luduș, Câmpeni și Târnăveni, în parteneriat cu cele 25 de organizații filantropice eparhiale.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei

Share