De Praznicul Înălțării Domnului, Părintele Arhiepiscop Irineu a liturghisit în municipiul Reghin

În joia din săptămâna a VI-a după Sfintele Paști, când prăznuim Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor), Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din municipiul Reghin. Arhipăstorul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în parohia „Înălțarea Domnului” din municipiu.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Chiriarhul nostru a spus: „Astăzi îi pomenim, cu veneraţie, pe eroii români căzuţi în aprige lupte, îngheţaţi prin munţi şi pe văi, înecaţi de ape, morţi de foame şi sete, ucişi în lagăre ori în iadul închisorilor comuniste. Toţi aceştia umplu cu faptele lor de vitejie şi de eroism istoria bimilenară a bravului nostru popor, care s-a născut creştin. De praznicul Înălţării Domnului, dimpreună cu Radu Gyr, poetul chinuit de regimul ateist, îi lăudăm pe eroii neamului zicându-le: «Morţi sfinţi în temniţi şi prigoane, / Morţi sfinţi în lupte şi furtuni, / Noi ne-am făcut din voi icoane / Şi vă purtăm pe frunţi cununi. / Nu plângem lacrimă de sânge, / Ci ne mândrim cu-atâţi eroi. / Nu! Neamul nostru nu vă plânge, / Ci se cuminecă prin voi»”.

În contextul măsurilor luate pentru evitarea răspândirii noului coronavirus, Sfânta Liturghie a fost oficiată într-un sobor restrâns, pe un podium special amenajat în fața locașului de închinare. La final, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oficiat slujba de pomenire a eroilor la monumentul situat în curtea bisericii parohiale. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele protopop Valentin Vârva.

Share