4 Iunie 2020
Joi, 4 iunie 2020, începând cu ora 18.00, la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia albaiuliană Platoul Romanilor, a avut loc lansarea unei noi apariții editoriale a părintelui profesor George Remete, respectiv cel de-al doilea volum al trilogiei „Iisus Hristos, Iubirea trădată”, intitulat „Singurul Dumnezeu”. La eveniment au luat parte părinți profesori din cadrul Facultății, numeroși studenți teologi, clerici și credincioși din Alba Iulia și împrejurimi, dar și apropiați ai autorului.
Această manifestare culturală deosebită a fost moderată de către părintele prof. univ. dr. habil. Mihai Himcinschi, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. În prima parte a evenimentului, părintele lect. univ. dr. Lucian Colda, titularul catedrei de Patrologie din cadrul Facultății, a realizat o prezentare amplă a lucrării, subliniind faptul că autorul, într-o manieră cu totul originală, propune descoperirea adevărului conform căruia oricât ar fi de falsificată și trădată, „iubirea nu cade niciodată”. De asemenea, la finalul evenimentului, autorul operei, părintele profesor George Remete, a evidențiat succint principalele particularități ale cărții, anunțând totodată apariția celui de-al treilea volum al trilogiei.