Slujire arhierească la hramul Mănăstirii „Toți Sfinții” de la Cașva, protopopiatul Reghin

În Duminica întâi după Pogorârea Sfântului Duh, numită „a Tuturor Sfinților”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor pelerini de la Mănăstirea „Toţi Sfinţii” din localitatea Caşva, protopopiatul Reghin. Cu prilejul hramului acestei vetre monahale, Întâistătătorul Eparhiei noastre, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară din incinta așezământului. Obștea monastică de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Neonila Antonoiu și sub îndrumarea duhovnicească a părintelui protosinghel Ilie Pop.

Adresându-se celor prezenți, Ierarhul nostru a spus: „Cununa sfințeniei, a mântuirii, despre care vorbesc Sfinții Apostoli Petru și Pavel, nu poate fi dobândită dacă nu urmăm calea strâmtă a jertfei și a renunțărilor. Un pictor a fost întrebat odată pentru ce lucrează la operele sale cu atâta migală și încordare. El a răspuns: «Fiindcă eu lucrez pentru eternitate». Asemenea acestui pictor, se cuvinte să procedeze și creștinii spre a face din sufletul lor o capodoperă menită mântuirii veșnice. Ei trebuie să înțeleagă că viețuirea în concordanță cu voia lui Dumnezeu presupune sacrificiu și atletism duhovnicesc. Acestea vor fi răsplătite în final cu diadema sfințeniei promisă de Mântuitorul Hristos Care zice: «Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii» (Apoc. 2, 10)”.

Mănăstire „Toți Sfinții” de la Cașva deține o tradiţie istorică bogată, fiind unul dintre primele aşezăminte monahale de pe aceste plaiuri. Construită pe partea stângă a Văii Gurghiului, sub dealul Dumbrăviţa, vatra călugărească datează din anul 1473, când este consemnată refugierea în acest loc a mai multor monahi din Moldova, ca urmare invaziilor tătăreşti și turceşti din nord-estul țării. Respectivul așezământ a fost distrus în 6 decembrie 1761 de armata generalului Bukow. La 18 martie 1994, a fost așezată piatra de temelie a noului locaș, urmând ca în 26 decembrie 1995 să fie sfințit paraclisul din incinta mănăstirii. Un an mai târziu au fost demarate lucrările de edificare a noii biserici și a corpului de chilii.

Share