Pelerinaj în Țara Moților pentru un grup de credincioși ai parohiei Valea Izvoarelor

7 August 2020

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Irineu, joi 6 august 2020, un grup de pelerini mureșeni a efectuat un pelerinaj în Țara Moților. Acest pelerinaj a devenit deja o frumoasă tradiție pentru credincioșii din Valea Izvoarelor, fiind la a treia ediție, și are ca scop o cunoaștere mai profundă a valorilor credinței ortodoxe și a culturii din această zonă pitorească unde prin luptă și sacrificiu, moţii au găsit calea să depăşească hotarele despărţirii impuse de stăpâniri străine şi să-şi păstreze fiinţa naţională.

Pelerinajul a început cu participarea la Sfânta Liturghie arhierească de la hramul Mănăstirii Poșaga, unde credincioșii au trăit o deosebită atmosferă duhovnicească în prezența Părintelui Arhiepiscop Irineu, fiind astfel părtași ai bucuriei taborice. După aceste momente duhovnicești înălțătoare, grupul de pelerini a luat parte la agapa frățească. În continuare, credincioșii au vizitat Mănăstirea Subpiatră, situată la poalele Muntelui Bedeleu din comuna Sălciua. Aici, alături de noua biserică a Mănăstirii se află biserica de lemn, monument istoric, construită în anul 1797, pe locul unei vechi vetre monahale distruse în vremea Imperiului austro-ungar de către Generalul Bukow și soldații săi. Continuitatea Ortodoxiei pe aceste plaiuri este evidențiată și de frumusețea părților de pictură murală executată pe pânză aplicată pe perete din bisericuța de lemn, unde pe catapeteasmă este menționat anul 1844.

După acest popas, grupul de pelerini a urcat pe Valea Arieșului până la Mănăstirea Lupșa. Considerată un centru important al Ortodoxiei transilvănene actuale, în incinta acestei mănăstiri se află una dintre cele mai vechi locașuri de cult ortodoxe din Transilvania, ce datează din anul 1421, ctitor fiind boierul Stanislav. La finalul zilei, cu recunoștință și profund impresionați de întâlnirea cu aceste oaze de liniște ale Ortodoxiei din ,,Țara de Piatră”, credincioșii au mulțumit Maicii Domnului pentru purtarea de grijă și binecuvântarea prilejuită de acest itinerar duhovnicesc.

Pr. Vasile Valentin Gherman


Share