Joi, 27 august 2020, când Biserica noastră face pomenirea Sfântului Cuvios Pimen cel Mare și a Sfintei Mucenițe Eutalia, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din filia Pleașa, parohia Rîmeţ-Brădeşti, protopopiatul Aiud. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, după care a celebrat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.
La finalul slujbei, pentru osteneala și râvna de care a a dat dovadă în activitatea administrativă și pastorală, părintele paroh Gligor Trif a fost hirotesit întru iconom-stavrofor. De asemenea, ostenitorii și binefăcătorii sfântului locaș de închinare au primit din partea Arhipăstorului nostru Diplome de aleasă cinstire.