Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Lupșa

14 Septembrie 2020

De Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent la Mănăstirea Lupșa, protopopiatul Câmpeni, cu prilejul hramului acestei vetre monahale. În ajunul sărbătorii, Arhipăstorul nostru a oficiat slujba Vecerniei mari cu Litie, în prezența a numeroși credincioși. În ziua Praznicului, Chiriarhul nostru, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în altarul de vară din incinta așezământului. La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Serafim a fost hirotonit întru ieromonah.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Ierarhul nostru a spus: „Iisus Hristos a rămas pe Cruce, chiar dacă cei din jurul Său I-au strigat să Se coboare de pe ea. Și noi să rămânem pe calea cea dreaptă, oricare ar fi provocările și tentațiile din lumea aceasta efemeră. Să nu ne abatem nici la dreapta și nici la stânga, ținând drumul cel drept care duce la cer. Cine fuge de cruce, fuge de mântuire. Aici pe pământ este lupta, dincolo e biruința. Aici este exilul, dincolo este patria noastră adevărată. De aceea, este bine să privim mereu la Sfânta Cruce, pentru ca să ne conformăm cu Hristos ca niște ucenici adevărați ai Maestrului răstignit Care ne spune tuturor: «Întru răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre»”.

*

Situată pe Valea Arieșului, între orașele Câmpeni și Baia de Arieș, Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa reprezintă una dintre cele mai vechi așezăminte monahale din Transilvania. Conform unui document publicat la Blaj, biserica de lemn a Mănăstirii a fost ridicată în anul 1429, fiind ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae. Locașul de cult a fost întemeiat de către monahii care sihăstreau în Munții Apuseni și care se aflau în strânsă legătură cu Mănăstirea Peri din Maramureș, precum și cu alte vetre monastice din Bucovina, de unde proveneau majoritatea cărților de cult. Datorită presiunilor antiortodoxe, Mănăstirea a fost desființată în jurul anului 1820, viețuitorii fiind alungați de către autoritățile habsburgice.

În anul 1832, locașul de închinare avea să fie reactivat ca biserică parohială, aflându-se până în anul 1948 în posesia Bisericii Unite. De asemenea, între anii 1948-1992, biserica a aparținut parohiei ortodoxe din localitate. Între anii 1975-1978, în timpul păstoririi Episcopului Emilian Birdaș, locașul de cult s-a aflat într-un amplu program de restaurare, urmând ca biserica să fie resfințită în anul 1980, prilej cu care a primit hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”. În anul 1991, la solicitarea credincioșilor, așezământul monahal a fost reînființat. Începând cu anul 1998, vatra monahală a Mănăstirii Lupșa se află sub oblăduirea părintelui arhimandrit Melhisedec Ungureanu.


Share