Examen de capacitate preoțească în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Luni, 2 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a prezidat comisia de evaluare a candidaţilor înscrişi la examenul de capacitate preoţească, sesiunea de toamnă.

Luni, 2 noiembrie 2020, Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a prezidat comisia de evaluare a candidaţilor înscrişi la examenul de capacitate preoţească, sesiunea de toamnă. Comisia a fost alcătuită din preoţi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia şi preoți din cadrul Administraţiei eparhiale. În conformitate cu prevederile Statutului de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române şi a Regulamentului de numire şi transfer al clerului, precum şi în lumina hotărârilor Sfântului Sinod, cei nouă candidaţi au susţinut mai întâi proba psihologică și cercetarea canonică (vineri, 30 octombrie).

Examinarea a avut loc începând cu ora 8.00, în Sala „Sfântul Ierotei” din incinta Centrului eparhial, aceasta constând într-o probă scrisă şi una orală, cu subiecte de liturgică, pastoraţie şi misiune, precum şi de administraţie parohială. Media de promovare a examenului de capacitate preoțească este minimum 7,00 (șapte), cu nici o notare parțială – la proba scrisă sau proba orală – sub 6,00 (șase). Examinarea are valabilitate de un an (pentru cei care vor obține media între 7,00 și 8,99) și doi ani (pentru cei care vor obține cel puțin media 9,00).

Examenul de capacitate are drept scop cercetarea chemării pentru preoţie şi verificarea cunoştinţelor dobândite în instituţiile de învăţământ teologic, pentru a fi utilizate în viaţa pastoral-misionară, potrivit cerinţelor societăţii actuale. La examenul de capacitate pot participa absolvenţii unei Facultăţi de Teologie Ortodoxă, secţia Teologie Pastorală, fii duhovniceşti ai eparhiei. În urma examinării, candidaţii care au promovat, pot ocupa un post vacant de preot paroh, dintre cele ce vor fi publicate la categoria numire.

Share