14 Iunie 2014
Duminică, 15 iunie, în prima duminică după Rusalii este ziua de prăznuire în Biserica Ortodoxă a tuturor sfinţilor din toată lumea, ştiuţi şi neştiuţi.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent în această ultimă duminică din perioada Penticostarului, la Mănăstirea „Toţi Sfinţii” de la Caşva, protopopiatul Reghin, unde va săvârşi Sfânta Liturghie şi va rosti cuvântul de învăţătură cu ocazia serbării hramului.
Obştea monahală de la Caşva se află sub oblăduirea maicii stareţe, monahia Neonila Antonoiu şi sub îndrumarea spirituală a părintelui duhovnic Protosinghel Ilie Pop.
Mănăstirea Caşva construită din nou în ultimii ani, are o tradiţie istorică fiind una din primele aşezăminte de cult creştin de pe aceste locuri. La început, cu câteva sute de ani în urmă, avea hramul Adormirea Maicii Domnului. Aşezată pe partea stângă a văii, sub dealul Dumbrăviţa, în locul care şi astăzi se numeşte „La Mănăstire“, aceasta exista în anul 1473 când stareţul şi călugării de la o mănăstire din Moldova s-au refugiat aici, probabil, în urma unei invazii păgâne, tătăreşti sau turceşti. Dacă data întemeierii acestui lăcaş spiritual s-a pierdut în negură de vremuri, data distrugerii lui s-a consumat în ziua de Sfântul Nicolae (6 decembrie) 1761.
În acea zi de tristă amintire, au venit slugile înarmate ale baronului de la Gurghiu însoţite de o subunitate militară din armata generalului Buccow şi au atacat, cu scopul de a o distruge, biserica mănăstirii în care se aflau oamenii la rugăciune. La vestirea atacului, oamenii au încercat să se opună, dar braţele şi piepturile lor n-au putut face opoziţie militarilor înarmaţi. La urmă, din cei 12 călugări şi câţiva credincioşi, cei care nu au fost prinşi au fugit în pădurea din apropiere. Motivele acestui atac asupra lăcaşului sfânt au fost mai multe, din care unul era un conflict mai vechi al căşvenilor cu administratorii curţii de la Gurghiu, în legătură cu păşunea Osoi, pe care sătenii o foloseau din moşi-strămoşi şi pe care aceştia au încercat să şi-o însuşească. În această situaţie, sătenii ajutaţi de Isaia, stareţul mănăstirii, au trimis o plângere la Viena unde, le-a fost confirmat dreptul lor strămoşesc asupra păşunii respective.
Pornind de la însemnările monografice ale preotului Simion Zehan făcute în anul 1900, în care se arată că: ...În afară de sat, a fost o mănăstire care din porunca împăratului a fost dărâmată. Legenda spune că atunci când au venit cu porunca de dărâmare, în mănăstire erau 12 călugări, care s-au refugiat în pădure..., Dumitru Boieru Hodăceanu a făcut cercetări şi a aflat mai multe lucruri rămase în memoria locuitorilor.
Astfel, se spunea că acei călugări veneau de la mănăstirile de peste munţi, din Moldova, Văratec şi Neamţ şi în timpul sezonului rece adunau în mănăstire copii dornici de învăţătură, din jur. Aceeaşi călugări copiau aici cărți şi pictau icoane.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent în această ultimă duminică din perioada Penticostarului, la Mănăstirea „Toţi Sfinţii” de la Caşva, protopopiatul Reghin, unde va săvârşi Sfânta Liturghie şi va rosti cuvântul de învăţătură cu ocazia serbării hramului.
Obştea monahală de la Caşva se află sub oblăduirea maicii stareţe, monahia Neonila Antonoiu şi sub îndrumarea spirituală a părintelui duhovnic Protosinghel Ilie Pop.
Mănăstirea Caşva construită din nou în ultimii ani, are o tradiţie istorică fiind una din primele aşezăminte de cult creştin de pe aceste locuri. La început, cu câteva sute de ani în urmă, avea hramul Adormirea Maicii Domnului. Aşezată pe partea stângă a văii, sub dealul Dumbrăviţa, în locul care şi astăzi se numeşte „La Mănăstire“, aceasta exista în anul 1473 când stareţul şi călugării de la o mănăstire din Moldova s-au refugiat aici, probabil, în urma unei invazii păgâne, tătăreşti sau turceşti. Dacă data întemeierii acestui lăcaş spiritual s-a pierdut în negură de vremuri, data distrugerii lui s-a consumat în ziua de Sfântul Nicolae (6 decembrie) 1761.
În acea zi de tristă amintire, au venit slugile înarmate ale baronului de la Gurghiu însoţite de o subunitate militară din armata generalului Buccow şi au atacat, cu scopul de a o distruge, biserica mănăstirii în care se aflau oamenii la rugăciune. La vestirea atacului, oamenii au încercat să se opună, dar braţele şi piepturile lor n-au putut face opoziţie militarilor înarmaţi. La urmă, din cei 12 călugări şi câţiva credincioşi, cei care nu au fost prinşi au fugit în pădurea din apropiere. Motivele acestui atac asupra lăcaşului sfânt au fost mai multe, din care unul era un conflict mai vechi al căşvenilor cu administratorii curţii de la Gurghiu, în legătură cu păşunea Osoi, pe care sătenii o foloseau din moşi-strămoşi şi pe care aceştia au încercat să şi-o însuşească. În această situaţie, sătenii ajutaţi de Isaia, stareţul mănăstirii, au trimis o plângere la Viena unde, le-a fost confirmat dreptul lor strămoşesc asupra păşunii respective.
Pornind de la însemnările monografice ale preotului Simion Zehan făcute în anul 1900, în care se arată că: ...În afară de sat, a fost o mănăstire care din porunca împăratului a fost dărâmată. Legenda spune că atunci când au venit cu porunca de dărâmare, în mănăstire erau 12 călugări, care s-au refugiat în pădure..., Dumitru Boieru Hodăceanu a făcut cercetări şi a aflat mai multe lucruri rămase în memoria locuitorilor.
Astfel, se spunea că acei călugări veneau de la mănăstirile de peste munţi, din Moldova, Văratec şi Neamţ şi în timpul sezonului rece adunau în mănăstire copii dornici de învăţătură, din jur. Aceeaşi călugări copiau aici cărți şi pictau icoane.
