Psaltirea

2 Iulie 2014
Cartea Psalmilor este textul Vechiului Testament cel mai des folosit în cultul Bisericii Ortodoxe. De asemenea, lectura psalmilor este una dintre îndatoririle monahale de căpătâi. Dar nu numai în cult și în pravila monahală joacă citirea psalmilor un loc important, ci și în rugăciunea particulară a fiecărui credincios.

De curând, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a publicat o nouă ediție a Psaltirii. Spre deosebire de Cartea Psalmilor, Psaltirea este o carte de cult. În ea, pe lângă textele propriu-zise, sunt indicate și rânduielile tipiconale după care se citesc psalmii atât în cultul bisericii, cât și în pravila zilnică a fiecărui creștin. Ediția aceasta se deschide cu un fragment din ”Cuvântul înainte la psalmi” al Sfântului Vasile cel Mare, care este urmat de indicațiile tipiconale despre citirea Psaltirii de-a lungul unui an bisericesc. După cele 20 de catisme sunt tipărite Cântările lui Moise, Mărimurile de după Polieleu, Pomelnicul zilnic și Paraclisul Maicii Domnului.

Noua ediție a Psaltirii poate fi achiziționată de la magazinele de carte bisericească dar și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din Patriarhia Română.

Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/stiri/psaltirea_18402.html]
Share