15 Iulie 2014
La Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a fost reeditat de curând, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Mineiul pe luna Aprilie.
Noua ediţie a avut în vedere introducerea slujbelor Sfinţilor Români: Sfântul Mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie), Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului (14 aprilie), Sfântul Ierarh Iosif din Maramureş (24 aprilie), Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie); o atenţie deosebită s-a acordat slujbei Sfântului Ierarh Simion Ştefan, Episcopul Transilvaniei (24 aprilie).
De asemenea, au fost introduse sinaxarele la sfinţii români cărora nu li s-a alcătuit încă slujba: Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium (6 aprilie), Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului (20 aprilie). Totodată, sinaxarul Sfinţilor Mucenici Chiril, Chindeu şi Dadas din Ozovia (28 aprilie) care apărea la data de 13 aprilie a fost înlăturat, de vreme ce se găseşte în variantă mai dezvoltată în ziua de 28 aprilie.
S-au făcut corecturi asupra datelor istorice cuprinse mai ales în Sinaxare, a versetelor din Sfânta Scriptură, precum şi asupra limbajului. Pentru diortosirea noii ediţii s-a utilizat ca text de bază cel de la Bucureşti de la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă din anul 1977, precum şi alte ediţii mai vechi ale Mineiului pe Aprilie în limba română. Corectarea limbajului, a datelor istorice şi a numelor cuprinse în special în Sinaxare, introducerea trimiterilor biblice la versetele preluate din Sfânta Scriptură sunt doar câteva dintre îndreptările care caracterizează această nouă ediţie.
Sursa: ziarullumina.ro [http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/o-noua-editie-mineiului-pe-luna-aprilie]