22 Iulie 2014
Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi, 22 iulie, pe Sfânta Maria Magdalena, mironosiţă din seminţia lui Neftalim. S-a numit Magdalena după localitatea Magdala, din Galileea de Sus, unde s-a născut sau a trăit mai mult, oraş aşezat cam la 5 km spre nord de Marea Galileii. Este femeia din care Mântuitorul Iisus Hristos a scos şapte demoni (Luca VIII, 2) şi care împreună cu altele I-au urmat şi I-au slujit apoi (Luca VIII, 2-3). Ea face parte apoi din grupul mironosiţelor care au stat lângă crucea Lui (Ioan XIX, 25) şi au mers dis-de-dimineaţă la mormântul lui Iisus să ungă Trupul Lui cu miresme (Marcu XVI, 1-2). Şi tot ea este aceea căreia i S-a arătat Iisus întâi după Înviere (Marcu XVI, 9; Ioan XX, 11) şi a fost cea dintâi vestitoare a Învierii Lui (Marcu XVI, 10; Ioan XX, 18).
După Înălţarea Domnului la cer, o aflăm împreună cu sfinţii Apostoli. După Duminica Cincizecimii, a plecat şi Maria Magdalena la propovăduire ca una ce era 'întocmai cu Apostolii'. Străbătând multe ţări, a propovăduit Evanghelia Domnului prin cetăţi şi sate, aducând mulţi păgâni la Dumnezeu. Şi ajungând la Roma, 'a stat înaintea cezarului Tiberius, care fiind bolnav de un ochi, Sfânta Maria Magdalena l-a tămăduit'. Ea a istorisit împăratului Tiberius (14-37) toate cele despre Mântuitorul Hristos, nedreapta pătimire, răstignirea, moartea şi Învierea Sa.
Din Roma, Sfânta Maria Magdalena s-a dus la Efes unde se afla Sfântul Ioan Evanghelistul, ajutându-l în apostolie. Acolo a şi murit. Sfântul Ioan a înmormântat-o la intrarea peşterii din muntele Ohlon de lângă Efes, unde mai târziu, adică în anul 250, au adormit şi cei şapte tineri. Moaştele ei au fost mutate de împăratul Leon Înţeleptul (457-474) în Mănăstirea 'Sfântul Lazăr' din Constantinopol, zidită de el.