31 Iulie 2014
Despre Sfântul pomenit astăzi există atât mărturii biblice, cât şi din tradiţia ortodoxă. „(...) Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus, dar într-ascuns, de frica iudeilor, a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Şi Pilat i-a dat voie. Deci a venit şi a ridicat trupul Lui.” (Ioan 19, 38) Apoi, împreună cu Nicodim, „au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei.” (Ioan 19, 40) Dar şi ceilalţi Sfinţi Evanghelişti mărturisesc despre Iosif: „Şi, Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat de in, şi l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, şi, prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, s-a dus.” (Matei 27, 59-60) „Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus”. (Marcu 15, 43 ş.u.) „Şi iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun şi drept, - acesta nu se învoise cu sfatul şi cu fapta lor. El era din Arimateea, cetate a iudeilor, aşteptând împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 23, 50-51 ş.u.)
Mărturiile biblice îl prezintă astfel drept bărbatul care s-a îngrijit, împreună cu Nicodim, de îngroparea Domnului, dăruindu-I mormântul său. El fiind cel care a adus giulgiul de înmormântare, de multe ori este reprezentat în icoană cu o pânză de in în mână. In acelaşi timp, membru al sinedriului, adică al sfatului preoţilor şi bătrânilor lui Israel, dar şi ucenic al lui Iisus, despre Iosif din Arimateea nu se mai spune nimic în scrierile biblice, in ce priveste activitatea sa de după îngroparea Domnului.
Datele tradiţiei precizează însa că şi lui i s-a arătat Domnul înviat, dăruindu-i bucuria şi deplinătatea credinţei. Mântuitorul i s-a arătat în închisoare. Iosif fusese arestat, întrucât grija sa faţă de trupul Domnului a fost considerată un act de trădare de către iudei. Eliberat din închisoare, Iosif a fost exilat. De fapt, acesta a fost şi prilejul ca Sfântul să poată predica Evanghelia altor popoare. Întâlnirea cu Domnul înviat l-a determinat să nu mai fie ucenic doar „în taină”, ci un mărturisitor plin de curaj al Fiului lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Filip l-a însărcinat cu predicarea Învierii în Insulele britanice, fapt atestat de istoricul Ipolit (170-236); cu toate acestea, alţi istorici şi scriitori creştini indică creştinarea timpurie a Britaniei: Eusebiu al Cezareii (260-340), Ilarie de Poitiers (300-376), Sfântul Ioan Hrisostom (347-407). Debarcând în Marsilia, împreună cu Lazăr cel înviat şi cu surorile lui, Marta şi Maria, Iosif a mers mai întâi în Galia, şi apoi în Britania, în jurul localităţii Glastonbury, unde a ridicat biserici şi a încreştinat pe mulţi.
În toate icoanele ortodoxe, Sfântul Iosif este reprezentat ţinând în mâini fie giulgiul, fie un vas cu miresme de înmormântare, asemenea mironosiţelor (împreună cu care este sărbătorit şi în Duminica Mironosiţelor), dar în niciun caz alt vas / potir, cu o altă conotaţie. În momentele dramatice legate de Răstignirea Domnului, prezenţa lui Iosif nu a avut alt scop decât a fi alături de Cel pe care L-a văzut săvârşind minuni, de Iisus Hristos, Mântuitorul.
Sfântul Iosif din Arimateea este reprezentat iconografic şi ţinând în mână o creangă de gherghin, conform legendei locale din Glastonbury, în care se spune că, la sosirea sa acolo, Sfântul s-a adăpostit la umbra unui gherghin, care a înflorit pe loc.
Mărturiile biblice îl prezintă astfel drept bărbatul care s-a îngrijit, împreună cu Nicodim, de îngroparea Domnului, dăruindu-I mormântul său. El fiind cel care a adus giulgiul de înmormântare, de multe ori este reprezentat în icoană cu o pânză de in în mână. In acelaşi timp, membru al sinedriului, adică al sfatului preoţilor şi bătrânilor lui Israel, dar şi ucenic al lui Iisus, despre Iosif din Arimateea nu se mai spune nimic în scrierile biblice, in ce priveste activitatea sa de după îngroparea Domnului.
Datele tradiţiei precizează însa că şi lui i s-a arătat Domnul înviat, dăruindu-i bucuria şi deplinătatea credinţei. Mântuitorul i s-a arătat în închisoare. Iosif fusese arestat, întrucât grija sa faţă de trupul Domnului a fost considerată un act de trădare de către iudei. Eliberat din închisoare, Iosif a fost exilat. De fapt, acesta a fost şi prilejul ca Sfântul să poată predica Evanghelia altor popoare. Întâlnirea cu Domnul înviat l-a determinat să nu mai fie ucenic doar „în taină”, ci un mărturisitor plin de curaj al Fiului lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Filip l-a însărcinat cu predicarea Învierii în Insulele britanice, fapt atestat de istoricul Ipolit (170-236); cu toate acestea, alţi istorici şi scriitori creştini indică creştinarea timpurie a Britaniei: Eusebiu al Cezareii (260-340), Ilarie de Poitiers (300-376), Sfântul Ioan Hrisostom (347-407). Debarcând în Marsilia, împreună cu Lazăr cel înviat şi cu surorile lui, Marta şi Maria, Iosif a mers mai întâi în Galia, şi apoi în Britania, în jurul localităţii Glastonbury, unde a ridicat biserici şi a încreştinat pe mulţi.
În toate icoanele ortodoxe, Sfântul Iosif este reprezentat ţinând în mâini fie giulgiul, fie un vas cu miresme de înmormântare, asemenea mironosiţelor (împreună cu care este sărbătorit şi în Duminica Mironosiţelor), dar în niciun caz alt vas / potir, cu o altă conotaţie. În momentele dramatice legate de Răstignirea Domnului, prezenţa lui Iosif nu a avut alt scop decât a fi alături de Cel pe care L-a văzut săvârşind minuni, de Iisus Hristos, Mântuitorul.
Sfântul Iosif din Arimateea este reprezentat iconografic şi ţinând în mână o creangă de gherghin, conform legendei locale din Glastonbury, în care se spune că, la sosirea sa acolo, Sfântul s-a adăpostit la umbra unui gherghin, care a înflorit pe loc.
