31 Iulie 2014
Astăzi se împlinesc 28 de ani de la trecerea la cele veşnice a fericitului întru adormire Părintele Iustin Moisescu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române între anii 1977 – 1986. Iată câteva date biografice ale vrednicului de pomenire Prea Fericitul Părinte Iustin Moisescu. S-a născut la 5 martie 1910, în localitatea Cândeşti, jud. Argeş. A urmat cursurile Seminarului orfanilor de război din Câmpulung Muscel (1922-1930) şi Facultatea de Teologie din Atena (1930-1934). Şi-a continuat studiile în străinătate, iar în anul 1937 şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul: Evagrie din Pont. Viaţa, scrierile şi învăţătura ( în limba –greacă, Atena, 1937, 155 p.), premiată de Academia de Ştiinţe din Atena. A fost profesor de Limba latină la Seminarul „Nifon” din Bucureşti (1937 - 1938), profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Varşovia (1938-1939) apoi titular (1942) de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuţi - Suceava, transferat, în 1946, la aceeaşi catedră la Facultatea de Teologie din Bucureşti (după 1948 la Institutul Teologic Universitar). La 26 febr. 1956 ales arhiepiscop al Sibiului şi mitropolit al Ardealului (hirotonit arhiereu la 15 mart., înscăunat 18 mart.). La 10 ian.1957 ales arhiepiscop al laşilor şi mitropolit a l Moldovei şi Sucevei (înscăunat 13 ian.), păstorind 20 de ani. La 12 iun. 1977 ales arhiepiscop al Bucureştilor, mitropolit al Ungrovlahiei şi patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (înscăunat 19 iun. 1977), păstorind până la moarte.A condus câteva delegaţii ortodoxe române în vizitele făcute altor Biserici. Ca membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (1961-1977), a participat la Adunările generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1969) şi Nairobi (1975) şi la sesiunile anuale ale Comitetului Central la Paris (1962), Geneva (1966,1973 şi 1976), Heraklion Creta (1967), Canterbury (I 969), Addis-Abeba (1971), Utrecht (1972), Berlin (1974) ş.a. A condus delegaţiile Bisericii Ortodoxe Române la Conferinţele, panortodoxe de la Rodos (1961, 1963, 1964) şi Chambesy (1968), la prima Conferinţă pregătitoare a Sfântului şi marelui Sinod panortodox (Chambesy 1971).A acordat o atenţie deosebită activităţii editoriale. De pildă, a iniţiat marea colecţie intitulată Părinţi şi scriitori bisericeşti, proiectată în 90 de volume, precum şi colecţia Arta creştină în România în 6 volume, s-a tipărit o nouă ediţie sinodală a Sf. Scripturi (1982), o nouă ediţie a Noului Testament (1979). Prin bogata sa activitate cărturărească, ecumenică şi pastorală, patriarhul Iustin Moisescu îşi înscrie numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii.