5 August 2014
Cuviosul Ioan Iacob de la Neamţ – S-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, din judeţul Dorohoi, din părinţii Maxim şi Ecaterina, primind la botez numele de Ilie. După şase luni de zile de la naştere, mama sa a trecut la Domnul, lăsând copilul în grija bunicii sale, Maria. După doi ani, moare şi tatăl său, în război, în toamna anului 1916, copilul rămânând în grija rudelor apropiate.
Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, având rezultate foarte bune. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, a refuzat, exprimându-şi dorinţa de a se călugări. La vârsta de 20 de ani, la 15 august, s-a dus la Mănăstirea Neamţ şi a cerut stareţului Nicodim, viitorul patriarh al României, să-l primească în mănăstire. A fost tuns în monahism la 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, de stareţul Vasile Moglan, primind numele de Ioan.
Dorind viaţă pustnicească, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. Cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, monahul Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări. Prima ascultare în obştea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite.
Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului. În luna noiembrie a anului 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi intră în obştea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).
Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, privegheri, postiri îndelungate, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală. În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Cunoscându-şi mai înainte sfârşitul vieţii pământeşti, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa, la orele 5:00, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani.
După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar după 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că Dumnezeu l-a preamărit pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. La cererea obştii, patriarhul Benedict al Ierusalimului a îngăduit strămutarea moaştelor Cuviosului Ioan de la Neamţ în Biserica „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, fiind aşezate într-o raclă de abanos şi sticlă. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august.
De la Sfântul Ioan Iacob ne-au rămas mai multe poezii şi meditaţii, publicate în volumul „Hrană duhovnicească”. Frumuseţea literară, încărcătura duhovnicească, sensibilitatea sufletească, sonoritatea frazei, a rimei şi a ritmului, tematica versificată fac din poezia Sfântului Ioan o cântare şi o rugăciune, o teologie în cuvânt şi în trăire, o preamărire imnică a lui Dumnezeu şi o mustrare ziditoare pentru sine şi pentru lume.
Tot astăzi, Biserica se pregăteşte de marele praznic al Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos prin Înainteprăznuire.
Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani-Hotin şi liceul la Cozmeni-Cernăuţi, având rezultate foarte bune. În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, a refuzat, exprimându-şi dorinţa de a se călugări. La vârsta de 20 de ani, la 15 august, s-a dus la Mănăstirea Neamţ şi a cerut stareţului Nicodim, viitorul patriarh al României, să-l primească în mănăstire. A fost tuns în monahism la 8 aprilie 1936, în miercurea Sfintelor Patimi, de stareţul Vasile Moglan, primind numele de Ioan.
Dorind viaţă pustnicească, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Ţara Sfântă împreună cu alţi doi monahi din lavră, Claudie şi Damaschin. Cei trei călugări se retrag să ierneze în obştea Mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordanului. Apoi, însoţitorii săi întorcându-se la Mănăstirea Neamţ, monahul Ioan Iacob se nevoieşte, în continuare, în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, răbdând grele ispite, boli şi încercări. Prima ascultare în obştea Sfântul Sava a fost cea de paraclisier. Avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste atât pe călugări, cât şi pe numeroşii arabi şi beduini, bolnavi sau răniţi în război, care erau aduşi la infirmeria mănăstirii. Între anii 1939-1940 fericitul sihastru Ioan Iacob s-a nevoit împreună cu un ucenic român într-o peşteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă. Obişnuia să se roage noaptea, singur, hrănindu-se doar cu pesmeţi şi puţine fructe, răbdând multe ispite.
Între anii 1940-1941, din cauza războiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai mulţi călugări din Ţara Sfântă într-un lagăr pe Muntele Măslinilor. Fiind eliberat, se reîntoarce la Mănăstirea Sfântul Sava şi continuă aceleaşi ascultări şi nevoinţe. În anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, în Biserica Sfântului Mormânt, cu aprobarea Patriarhului României, la recomandarea arhimandritului Victorin Ursache, superiorul Căminului Românesc din Ierusalim. În acelaşi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot în biserica Sfântului Mormânt de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Română egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului. În luna noiembrie a anului 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen şi intră în obştea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, pe valea pârâului Cherit (Horat).
Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage la o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana, unde, după tradiţie, ea se ruga lui Dumnezeu să-i dăruiască un prunc. Aici s-a nevoit Sfântul Ioan Sihastrul timp de 7 ani, în rugăciuni neîncetate, privegheri, postiri îndelungate, răbdând tot felul de ispite, suferinţe, lupte cu diavolii şi cu înstrăinare totală. În vara anului 1960, era bolnav şi suferea toate cu multă răbdare. Cunoscându-şi mai înainte sfârşitul vieţii pământeşti, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, iar joi dimineaţa, la orele 5:00, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani.
După trei zile, a fost înmormântat în aceeaşi peşteră de egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, arhimandritul Amfilohie, iar după 20 de ani, la 8 august 1980, trupul său a fost aflat întreg, nestricat de vreme, răspândind bună mireasmă, semn că Dumnezeu l-a preamărit pentru nevoinţa şi sfinţenia vieţii sale de pe pământ. La cererea obştii, patriarhul Benedict al Ierusalimului a îngăduit strămutarea moaştelor Cuviosului Ioan de la Neamţ în Biserica „Sfântul Gheorghe Hozevitul”, fiind aşezate într-o raclă de abanos şi sticlă. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie 1992, sub numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ”, fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august.
De la Sfântul Ioan Iacob ne-au rămas mai multe poezii şi meditaţii, publicate în volumul „Hrană duhovnicească”. Frumuseţea literară, încărcătura duhovnicească, sensibilitatea sufletească, sonoritatea frazei, a rimei şi a ritmului, tematica versificată fac din poezia Sfântului Ioan o cântare şi o rugăciune, o teologie în cuvânt şi în trăire, o preamărire imnică a lui Dumnezeu şi o mustrare ziditoare pentru sine şi pentru lume.
Tot astăzi, Biserica se pregăteşte de marele praznic al Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos prin Înainteprăznuire.
