A fost centralizată situaţia colectei pentru creştinii din Siria

23 August 2014
Donaţiile în bani ale credincioşilor din întreaga ţară pentru ajutorarea creştinilor din Siria şi alte zone din Orientul Mijlociu, aflaţi în suferinţă, au fost de curând centralizate, ajungându-se la suma de 1.642.846,56 lei. Colecta a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre în şedinţa de lucru din 13 februarie 2014, în semn de compasiune şi solidaritate.

În toate bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română, în primele trei duminici după sărbătoarea Sfintelor Paşti, respectiv în zilele de 27 aprilie, 4 mai şi 11 mai 2014, la îndemnul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ierarhi, preoţi, monahi şi credincioşi au contribuit la colecta pentru ajutorarea creştinilor din Siria şi alte zone din Orientul Mijlociu, mulţi dintre ei victime ale prigoanei şi violenţei.

Potrivit datelor oferite de către Sectorul economic-financiar al Patriarhiei Române, în urma centralizării donaţiilor în bani de la nivelul fiecărei eparhii, a fost adunată suma de 1.642.846,56 lei, care va fi transmisă în Siria în perioada imediat următoare.

Acest demers al Patriarhiei Române faţă de creştinii din Siria şi alte zone din Orientul Mijlociu se alătură sprijinului pe care credincioşii, domnitorii, bisericile şi mănăstirile din Ţările Române l-au dăruit de atâtea secole fraţilor de credinţă din Răsăritul ortodox. De asemenea, această solidaritate a creştinilor ortodocşi români se datorează şi faptului că rădăcinile creştine cele mai vechi se află în părţile Palestinei şi ale Siriei.

„Locul în care prima dată ucenicii lui Iisus au fost numiţi creştini a fost Antiohia Siriei, şi aceasta ne face să fim şi mai solidari, împreună suferind cu aceşti creştini prigoniţi. În Siria au trăit o mulţime de sfinţi care sunt pomeniţi în cărţile noastre de cult şi în Filocalie. Deci, rădăcinile creştine cele mai vechi se află în părţile Palestinei şi ale Siriei. În Siria mai sunt câteva sate în care se vorbeşte limba aramaică, limba pe care a vorbit-o Mântuitorul Iisus Hristos. Avem, aşadar, o afecţiune deosebită faţă de aceşti creştini care de-a lungul veacurilor, în pofida năvălirilor popoarelor migratoare, şi-au păstrat credinţa. Acum sunt nevoiţi să părăsească ţara şi casele lor pentru că există o neînţelegere din punct de vedere politic. Să ne rugăm lui Dumnezeu să aducă pace şi înţelegere între oameni şi să mângâie pe cei care sunt întristaţi şi îndoliaţi“, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel duminică, 27 aprilie 2014, la finalul Sfintei Liturghii.

Sursa: ziarullumina.ro [http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/fost-centralizata-situatia-colectei-pentru-crestinii-din-siria]
Share