Biserica Ortodoxă sărbătoreşte la 8 septembrie, Naşterii Maicii Domnului. Începutul acestei sărbători trebuie aflată între Sinodul III Ecumenic (431) şi Sinodul IV Ecumenic (451).
Pentru pregătirea sufletească a credincioşilor, toate sărbătorile împărăteşti (inclusiv cele ale Maicii Domnului) sunt precedate de un timp de pregătire, de anticipare sau introducere, numit preserbare, înainte-serbare sau înainte-prăznuire. Înainteprăznuirea Naşterii Maicii Domnului este sărbătorită la 7 septembrie. Sărbătorile au, de asemenea, şi o perioadă de continuare sau prelungire a serbării, numită după-serbare sau după-prăznuire. Prin aceste perioade de pregătire şi de prelungire, sărbătorile mari sunt ca soarele care, înainte de a răsări el însuşi, îşi trimite razele, iar după ce apune, lumina lui stăruie încă pe culmi. Ziua cea dintâi a înainte-serbării se numeşte începutul sărbătoririi, iar ziua ultimă a după-serbării se numeşte, cu un termen slavon, odovania, adică sfârşitul, dezlegarea sau încheierea sărbătorii.
Potrivit informaţiilor preluate din Liturgica generală a părintelui Ene Branişte, în toată perioada preserbării şi a după-serbării, pe lângă slujba sfinţilor pomeniţi în zilele respective, se adaugă şi cântări, rugăciuni şi lecturi din cele în legătură cu praznicul respectiv, iar în ziua odovaniei praznicului, slujba se pune aproape la fel ca şi în ziua însăşi a praznicului (omiţându-se doar paremiile şi litia la Vecernie, polieleul şi Evanghelia la 'Utrenie, iar Apostolul şi Evanghelia de la Liturghie sunt ale zilei). Pentru aceasta, uneori, slujba sfântului (sfinţilor) din acea zi se mută, adică se oficiază cu o zi mai înainte sau mai în urmă, după cum prevede Tipicul sau după cum rânduieşte cel mai mare.
La fiecare sărbătoare din cursul anului se pune, încă de la Vecernia din ajun, pe iconostasul (analogul) din naosul (sânul) bisericii, icoana praznicului sau a sfântului sărbătorit. La praznicele împărăteşti, icoanele praznicale (şi crucea la sărbătoarea înălţării Sfintei Cruci) se pun pe iconostas încă din ajunul preserbării şi rămân pe el până la sfârşitul după-serbării, adică până în ziua odovaniei praznicului.
Ca şi Sărbătoarea Adormirii, la origine a fost şi ea aniversarea anuală a târnosirii unei biserici din Ierusalim închinate Sfintei Fecioare, zidite între 430-480, pe locul unde, după tradiţie, fusese casa părinţilor Sfintei Fecioare. De-a lungul timpului avem mai multe atestări documentare, astfel în sec. VI, Sf. Roman Melodul compune pentru această sărbătoare Condacul şi Icosul rămase până acum în rânduiala slujbei zilei în Mineiul ortodox. La începutul secolului VIII (715), Sf. Andrei Criteanul a scris în cinstea ei patru predici şi un canon, care se cântă la Utrenia acestei sărbători. In Apus, ea s-a generalizat însă mult mai târziu (secolele IX-X).
Sfânta Fecioara Maria s-a născut în familia sfinţilor şi drepţilor Ioachim şi Ana din Nazaret. După tatăl ei Ioachim se trăgea din seminţia lui Iuda şi avea ca strămoş pe regele David. Ana provenea din seminţia preoţească iudaică a lui Levi. Ea era fiica cea mai mică a preotului Matihian din neamul lui Aaron, împlinindu-se astfel profeţia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească. Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana au fost supuşi oprobriului public deoarece la evrei familiile care nu aveau copii erau considerate că nu au binecuvântare de la Dumnezeu din cauza păcatele lor sau ale strămoşilor lor. Astfel, o veche tradiţie arată că un evreu din seminţia lui Ruben l-a umilit pe bunul Ioachim în timp ce se afla în templu spunându-i: 'De ce aduci darurile tale înaintea altora? Eşti nevrednic, pentru că nu ai copii, pentru cine ştie ce păcate ascunse'. Cuvintele acestea l-au afectat foarte mult pe Dreptul Ioachim, precum şi pe Ana, atunci când auzi cele întâmplate. Într-o zi de mare sărbătoare, slujnica Iudit văzând-o iarăşi plângând pe Sfânta Ana, s-a apropiat de ea şi i-a spus: 'Acum nu e bine să te întristezi pentru că a sosit ziua Domnului'. Ana tresări la auzul acestor cuvinte şi îmbrăcându-se în haine de sărbătoare a ieşit în grădină, unde la umbra unui dafin stătea şi se ruga lui Dumnezeu. Ascultându-i rugăciunile, Dumnezeu trimite pe îngerul Său care îi vesteşte Sfintei Ana că va avea un copil. Ioachim încă nu ştia nimic, deoarece se afla în mijlocul turmelor sale, unde întristat fiind, se dusese pentru a fi singur. Aflând vestea bucuriei, s-a întors acasă cu nădejde în Dumnezeu. La vremea cuvenită s-a împlinit cuvântul îngerului, iar Ana cea stearpă a născut pe Sfânta Fecioară Maria.
Începutul anului bisericesc are, ca primă sărbătoare importantă sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului. Sfârşitul anului bisericesc, ca de altfel şi începutul lui, este sub ocrotirea şi binecuvântarea Sfintei Fecioare Maria. Cu Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, practic, se încheie anul bisericesc şi, în chip simbolic, veacul acesta.
Poporul nostru are o evlavie deosebită pentru Maica Domnului, peste 2 milioane de români purtând numele de Maria şi Marian, ori derivate ale acestora.
Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/stiri/nasterea-maicii-domnului_20224.html]
