3 Octombrie 2014
Muzica interpretată de coruri înfrumusețează slujbele ortodoxe de multă vreme. Catedralele, bisericile de parohie și mănăstirile au fost întotdeauna locuri în care muzica a contribuit la crearea atmosferei propice rugăciunii, liniștirii și meditației. Compozitorii români, aproape fără excepție, au scris muzică bisericească și, foarte mulți, au compus muzică pentru Liturghia ortodoxă.
A apărut acum, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, un volum ce cuprinde partiturile Cântărilor Sfintei Liturghii pentru cor mixt pe glasurile 1 și 7, compuse de cunoscutul Părinte Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu.
Puteți achiziționa aceste partituri de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile „Cuvântul Vieţii”, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.