18 Octombrie 2014
Etapa mitropolitană a Concursului Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!“ a desemnat reprezentantul Mitropoliei Ardealului la faza finală a competiţiei. Grupul psaltic „Anastasios“ al Parohiei Târgu Mureş 14 a câştigat etapa mitropolitană de la Sibiu şi va concura la Bucureşti cu celelalte reprezentante din ţară.
La etapa mitropolitană organizată la Sibiu, miercuri, 15 octombrie, au participat două grupuri formate din tineri iubitori ai muzicii bizantine, înfiinţate în urmă cu doar câţiva ani, dar care au evoluat foarte repede şi au devenit cunoscute în această parte a ţării.
La ceas de seară, în cadru liturgic, cele două grupuri de muzică bizantină s-au întrecut în arta interpretării partiturilor psaltice şi au impresionat audienţa prin măiestria dovedită în cunoaşterea melodiilor bizantine şi a executării unor extrem de dificile formule melodice bizantine. Chiar dacă muzica bisericească tradiţională în Transilvania este oarecum diferită de cea psaltică, în ultimii ani, tinerii teologi au început să descopere frumuseţea unică a muzicii psaltice şi să o împărtăşească şi altora, atât prin cântarea la strană, cât şi prin concerte şi recitaluri. Dovada acestui avânt pe care îl are muzica psaltică în Transilvania este tocmai interesul crescut faţă de Concursul „Lăudaţi pe Domnul!“ din acest an, dedicat grupurilor parohiale de muzică bizantină.
Concursul a avut loc în prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a consilierului cultural pr. Savu Popa, a slujitorilor de la Catedrala mitropolitană şi a unui număr mare de credincioşi. Juriul de specialitate a fost format din pr. conf. dr. Ion Isăroiu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfânta Filofteia“ din Piteşti, pr. lect. dr. Gheorghe Neacşu de la aceeaşi instituţie de învăţământ teologic şi pr. lect. univ. Sorin Dobre de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu.
„Un fenomen în Ardeal“
Primul grup vocal intrat în concurs a fost chiar reprezentantul Arhiepiscopiei Sibiului. Grupul psaltic „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna“, condus de drd. Adrian Dobreanu este format din teologi veniţi la Sibiu din diferite părţi ale ţării. Înfiinţat în 2009, grupul psaltic a devenit la Sibiu unul dintre cele mai inedite şi apreciate coruri bisericeşti, participând la hramuri, sărbători şi evenimente artistice. Aşa cum prevede regulamentul concursului, grupul de la Sibiu a interpretat un tropar, un axion duminical sau praznical şi o piesă de chinonic.
A urmat interpretarea grupului „Anastasios“ al Parohia Târgu Mureş 14, dirijat de Ioachim Iustinian Simion. Grupul a fost înfiinţat în 2012 şi este format în mare parte din studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. În 2013, grupul a imprimat şi primul album, cuprinzând colinde bizantine.
În urma jurizării, corul „Anastasios“ a primit un punctaj mai mare, în special pentru dificultatea ultimei piese interpretate.
IPS Mitropolit Laurenţiu i-a felicitat pe toţi concurenţii, le-a oferit diplome şi cărţi şi a subliniat în cuvântul de binecuvântare dragostea arătată de tinerii ardeleni faţă de muzica bizantină.
„Asistăm acum la un fenomen în Ardeal, când vedem grupuri vocale şi chiar adevărate coruri de la parohii care interpretează cu dăruire şi descoperă tainele muzicii psaltice. Este un lucru extraordinar să vedem cum un grup de studenţi la Medicină a venit la acest concurs. Iniţiativa voastră, dragostea voastră faţă de Biserică Îl bucură pe Dumnezeu. Veţi ţine minte când veţi fi angajaţi în viaţa voastră, în cariera voastră, dar şi în cea a Bisericii că în tinereţe aţi avut această dragoste faţă de muzica psaltică, care nu va pieri niciodată, pentru că este o regăsire a sinelui, descoperindu-L pe Dumnezeu prin forma melodică a unor cuvinte sfinte“, a spus ierarhul.
Dragostea faţă de muzica psaltică
Câştigătorii de la Sibiu au acum misiunea de a arăta unei ţări întregi că în Transilvania există în prezent o afinitate faţă de muzica bizantină, mai ales în rândul tinerilor. La etapa finală a concursului, care va avea loc pe 27 octombrie, la Sala Radio din Bucureşti, tinerii ardeleni vor avea o contribuţie deosebită la reuşita competiţiei prin specificul lor şi mai ales prin dăruirea faţă de această artă aparte.
„Grupul psaltic «Anastasios» a luat viaţă din dorinţa de a aduce pe meleagurile Ardealului muzica tradiţională bisericească de sorginte bizantină. La început am fost puţini, dar dragostea faţă de muzica psaltică ne-a unit şi ne-a adunat. În momentul de faţă suntem 25 de membri. Ne-am pregătit intens pentru acest concurs, ne-am dorit mult să ajungem aici, pentru a-L slăvi pe Dumnezeu prin cântarea bizantină. Ne vom pregăti şi mai bine pentru următoarea etapă. Sperăm să fie aşa cum sufletele noastre simt. Muzica psaltică a unit în acest grup mai mulţi studenţi la Medicină“, a spus dirijorul Ioachim Iustinian Simion. (Ştefan Mărculeţ [http://ziarullumina.ro/autor/stefan-marculet-2] )
Sursa: ziarillumina.ro [http://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/grupul-psaltic-anastasios-castigator-al-etapei-de-la-sibiu]