6 Noiembrie 2014
Deschiderea Oficială a celei de-a XIV-a ediţii a Târgului Naţional de Carte şi Revista Religioasă va avea loc joi, 6 noiembrie 2014, ora 13,00, în foaierul corpului B al Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu.
Manifestarea este organizată de Asociaţia SCRIPTUS din Sibiu cu sprijinul Mitropoliei Ardealului, Episcopiei Tulcii şi al Bibliotecii Judeţene Astra şi este co-finantata de Consiliul Judeţean Sibiu.
Până în prezent şi-au anunţat participarea 18 edituri de carte religioasă din Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Deva, Bacău, Galaţi, Făgăraş şi Ploieşti.
Pe parcursul celor 4 zile ale târgului vor avea loc lansări de cărţi în prezenţa autorilor şi editorilor, concerte corale, dezbateri şi mese rotunde, expoziţii şi ateliere de creaţie, tombole cu premii în fiecare seară a târgului, majoritatea editurilor practicând reduceri semnificative la preţul cărţilor.
Târgul Naţional de Carte şi Revista Religioasă este unică manifestare de acest gen din România, devenind marca înregistrată în urmă cu 8 ani, bucurându-se, an de an, de aprecierea publicului şi a editurilor de gen din ţară şi străinătate.
Accesul publicului la toate evenimentele din cadrul târgului este gratuit, programul de vizitare fiind între orele 10-20, potrivit mitropolia-ardealului.ro.
BASILICA [http://basilica.ro/targ-na%C8%9Bional-de-carte-religioasa-la-sibiu-101735.html]