O nouă antologie tematică

18 Noiembrie 2014
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut primul volum al Antologiei patristice tematice “Părinții și scriitorii bisericești, învățătorii noștri“. Lucrarea a fost alcătuită de Pr. Asist. Dr. Liviu Petcu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae” din Iași.

Ediția are binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, care semnează și Cuvântul înainte. Antologia patristică, gândită în 4 volume, utilizează Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, cea mai vastă colecție de scrieri patristice apărută la noi, începând cu anul 1979. Lucrarea este pentru cititori o călăuză practică spre o mai bună cunoaștere, înțelegere și aprofundare a gândirii patristice.

Ea nu epuizează tema în cauză, acest lucru fiind oricum dificil de realizat, deoarece literatura patristică însumează omilii, tâlcuiri și comentarii, scrieri dogmatice, morale și ascetice, care nu pot fi cuprinse într-o antologie sau enciclopedie. Pe de altă parte, nici Sfinții Părinți nu și-au propus să dezvolte manuale sau tratate de Teologie Dogmatică, Morală sau de Ascetică și Mistică.

De aceea, antologia îi poate incita pe cititori la contactul direct cu scrierile patristice și spre o mai bună înțelegere a contextului din care au fost extrase temele respective.

Primul volum din Antologia patristică tematică, cu textele Părinților și Scriitorilor Bisericești expuse de la litera A la D, poate fi achiziționat de la librăriile și magazinele bisericești, precum și de la pangarele locașurilor și așezămintelor monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/o-noua-antologie-tematica-101988.html]
Share