A fost descoperit Mormântul Sfântului Arhidiacon Ştefan

23 Noiembrie 2014
În timpul săpăturilor efectuate în apropierea oraşului palestinian Ramallah, arheologii au descoperit una dintre cele mai mari relicve creştine – locul de înmormântare a Sfântului Arhidiacon Ștefan, primul martir al lui Hristos.

Săpăturile întreprinse în zona ruinelor satului Taiar, situat la doi kilometri vest de Ramallah, au avut rezultate neașteptate.

Ca parte a unui proiect al Universităţii din Ierusalim, destinat descoperirii și restaurării de antichităţi, un grup de arheologi, a descoperit ruinele unui întreg complex bisericesc, care include un lăcaş al epocii bizantine și o mănăstire bizantină.

Săpăturile sunt efectuate de cercetători palestinieni și israelieni.

În interiorul acestor biserici, a fost găsită o inscripție care indică faptul că biserica descoperită a fost construită în cinstea sfântului şi întâiului mucenic Arhidiacon Ștefan, îngropat aici, în anul Domnului nostru 35.

Cercetarile sunt în derulare, iar când vor fi gata, această biserică va deveni cu siguranță un loc de pelerinaj pentru credincioșii din întreaga lume.

Informează Agenţia de ştiri Lăcaşuri Ortodoxe [http://www.lonews.ro/stiri/stiinta-tehnica/16703-a-fost-descoperit-mormantul-sfantului-arhidiacon-stefan-intaiul-mucenic-al-lui-hristos-foto.html]
Share