24 Noiembrie 2014
Sfântul Clement a trăit la Roma, la sfârşitul secolului I după Hristos, fiind martor al propovăduirii Sfinţilor Apostoli. Tradiţia spune ca a fost adus la credinţa de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Botezându-se, a fost hirotonit Episcop al Romei, al III-lea, după Lin şi Anaclet. Sfântul Clement a fost un foarte bun cunoscător al Vechiului Testament. Probabil, înainte de convertire a fost evreu elenist, lucru dovedit si de un text pe care istoricii bisericeşti i-l atribuie, text numit „Epistola lui Clement către Corinteni”, unde face referire pline de substanţă la Legea Veche, la Psalmi şi la Cărţile profetice. În acest text, Sfântul Clement îi îndeamnă pe Corinteni la practicarea virtuţilor evanghelice într-o perioadă în care în Biserica din Corint se produsese o răzvrătire împotriva unor preoţi şi lideri ai comunităţii creştine. Tradiţia spune că a avut parte de un sfârşit martiric, fiind prins în timpul unei persecuţii anticreştine din vremea împăratului roman Traian, fiind exilat în cetatea Cherson din Krimeea, unde a fost înecat în mare.