Vizite canonice în 10 parohii din Protopopiatul Sebeş

25 Noiembrie 2014

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei efectuează astăzi, 25 noiembrie, câteva vizite canonice în Protopopiatul Sebeş, care vizează buna rânduială şi organizare administrativă şi dinamizarea vieţii spirituale în parohiile acestui protopopiat.

Arhipăstorul nostru se va întâlni cu părinţii parohi şi credincioşii păstoriţi, cărora le va pune la suflet sfaturi duhovniceşti, folositoare pentru viaţa misionară şi spre a-i încuraja şi mângâia în slujirea dificilă pe care o au ca urmare a degradării vieţii morale şi sociale a lumii în care trăim.

În desfăşurarea acestui itinerar Ierarhul nostru va poposi în următoarele parohii: Petreşti I, Petreşti II, Răchita, Sebeşel, Loman, Săsciori, Dumbrava Marga, Laz, Căpâlna, Şugag I şi II (biserică comună).

Protopopiatul Sebeş este condus administrativ de către părintele protopop Ionel Arsu şi are în componenţă 73 de unităţi parohiale şi mănăstireşti.

Share