30 Noiembrie 2014
Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit duminică, 30 noiembrie, în Biserica Ortodoxă. La noi în țară, Sfântul Andrei se bucură de o cinstire deosebită, fiind considerat Apostolul românilor sau creștinătorul poporului român, motiv pentru care numeroase biserici de mir și mănăstiri l-au luat ca ocrotitor și îl prăznuiesc în fiecare an, organizând ample evenimente religioase și culturale.
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Sunt acestea, desigur, expresii ale raportării noastre la propria identitate creștină, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei de pe teritoriul de azi al României, fiind semnificativă pentru istoria noastră bisericească. Evlavia de care se bucură Sfântul Apostol Andrei în rândul credincioșilor români ortodocși poate fi identificată și în alegerea sa drept ocrotitor al viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.
Moaștele Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul României
Moaștele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat și Ocrotitorul României, au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în 1996. În felul acesta, Sfântul revenea pe pământul românesc, după aproape 2000 de ani de când pășise pe aceste meleaguri pentru a răspândi Evanghelia lui Hristos.
Apoi, cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în dimineața zilei de luni, 24 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost adus de la Patras (Grecia) de către o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei.
Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol Andrei s-au aflat pe Dealul Patriarhiei pentru a fi cinstite de credincioși până în ziua de vineri, 28 octombrie 2011, orele 12:00.
În continuare, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în procesiune la catedrala mitropolitană din Sibiu, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011.
În seara zilei de 29 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 31 octombrie 2011.
În seara zilei de 31 octombrie 2011, delegația Bisericii Ortodoxe a Greciei a revenit la București, iar a doua zi, 1 noiembrie 2011, s-a întors în Grecia.
Ziua Sfântului Apostol Andrei, nelucrătoare
Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca "zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează".
Prin acest act legislativ, votat în Camera Deputaților de 236 de deputați din cei 248 prezenți, Parlamentul României a confirmat importanța națională, spirituală, misionară și educativ-culturală a pomenirii Sfântului Apostol Andrei ca zi de sărbătoare a întregii Ortodoxii românești și a întregului popor român, consacrată de acum și ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.
"Am găsit pe Mesia!" - Chemarea la apostolat și ucenicia întru știința mântuirii
Andrei, slăvitul Apostol al lui Hristos, era originar din Betsaida, cetate de pe țărmul vestic al Lacului Ghenizaret. Era frate drept cu Simon, Sfântul Apostol Petru, dar, spre deosebire de acela, care era căsătorit, Andrei a ales să-și trăiască viața în feciorie și locuia în casa fratelui său. Ei practicau împreună meseria de pescari, învățată de la tatăl lor Iona, și respectau cu multă evlavie poruncile Legii.
Atunci când Sfântul Ioan Botezătorul străbătea Iudeea și ținutul de dincolo de Iordan, propovăduind împărăția lui Dumnezeu și chemarea la pocăință, Andrei a alergat la El, renunțând la tot ceea ce îl lega de lume și i s-a făcut ucenic.
Într-o zi, după ce L-a botezat pe Iisus, Ioan Botezătorul era cu Andrei și cu un alt ucenic al său, viitorul Apostol și Evanghelist Ioan, și, arătând spre Domnul Iisus Hristos care trecea pe acolo, a spus: "Iată Mielul lui Dumnezeu!" (Ioan 1, 35). La acest cuvânt al învățătorului lor, care le arăta spre Acela pentru care el fusese trimis de Dumnezeu ca Înaintemergător, Ioan și Andrei au mers după Iisus, ca să afle mai multe despre El. "Iar Iisus, întorcându-Se și văzăndu-i că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei I-au zis: Rabi [care se tălcuiește: Învățătorule], unde locuiești? El le-a zis: Veniți și veți vedea. Au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon-Petru" (Ioan 1, 38-40).
Din acea convorbire Andrei a dobândit convingerea că acest Iisus este Mesia cel așteptat de veacuri de poporul său, Mântuitorul lumii. Cu mare bucurie, s-a dus apoi să spună și fratelui său Simon: "Am găsit pe Mesia!" (Ioan 1, 41) și l-a condus la Iisus.
Andrei a fost, așadar, cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos și el a vestit acest adevăr celui ce va fi verhovnicul cetei apostolilor. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli supranumele de "primul chemat" sau "cel dintâi chemat". Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos i-a schimbat întreg cursul vieții.
Pretutindeni unde mergea Domnul, prin sate și orașe, în munți, pe mare sau în pustie, Andrei era aproape de El, pentru a se hrăni din izvorul de apă vie al Cuvântului cel veșnic. Ucenicul cel întâi-chemat a fost prezent la înmulțirea pâinilor (Ioan, cap. 6), mijlocind pe lângă Hristos-Domnul să dea și hrană pământească celor 5000 de oameni care gustaseră pâinea cea vie a cuvântului mântuirii.
Andrei nutrea o prietenie aparte pentru Filip, un alt apostol al Domnului, originar și el din Betsaida. Atunci când elinii i-au cerut lui Filip să-i ducă să vadă pe Hristos, acesta a mers și i-a spus lui Andrei, pentru că avea o mai mare familiaritate cu Învățătorul (Ioan 12, 20).
După apostolii Petru, Ioan și Iacov, martori ai descoperirilor celor mai înalte despre dumnezeirea Mântuitorului Hristos, urmează Sfântul Andrei, pentru a exercita nu o autoritate, ci având o anume prioritate față de ceilalți ucenici. El a fost martor al evenimentelor care au însoțit mântuitoarele Patimi ale Domnului și a participat, alături de ceilalți, la întâlnirile cu Hristos-Domnul, biruitorul păcatului și al morții, după sfânta Sa Înviere.
"Și îmi veți fi Mie martori până la marginile lumii": misiunea creștină - poruncă și dar dumnezeiesc
La Cincizecime, Andrei a primit și el plinătatea harului Sfântului Duh și sorții i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ținuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia, și Grecia (Macedonia, Tesalia și Ahaia). Credincios poruncilor Domnului, n-a luat cu el nici pungă, nici traistă, nici toiag (Matei 10, 10) și a plecat la drum să ducă și acelor neamuri Vestea cea Bună a mântuirii. A înfruntat încercări și primejdii, boli, pericolul tâlharilor, persecuții din partea evreilor și păgânilor, însă în toate locurile pe unde a mers Duhul Sfânt era cu el: vorbea prin gura lui, săvârșea minuni și vindecări, îi aducea în suflet răbdare și bucurie în încercări.
Această putere minunată a lui Dumnezeu, care lucra prin el, atrăgea mulțimile la credință. După ce ilumina mințile prin predica sa, făcea să renască sufletele prin baia Sfântului Botez, rânduia preoți și consacra episcopi în fruntea lor, îndemna să se construiască biserici și organiza cultul divin.
Mai întâi s-a dus la Aminsos, pe țărmul Mării Negre, și a convertit la creștinism un mare număr de evrei, apoi a vindecat prin puterea lui Dumnezeu pe cei ce sufereau de diferite boli. Și-a continuat misiunea în Trebizonda și Lazic, iar de Paști s-a întors la Ierusalim. După aceea, a plecat împreună cu Sfântul Ioan Teologul la Efes și a predicat Evanghelia o vreme în regiunile vestice ale Asiei Mici. Urcând spre Propontida și vestind cuvântul vieții veșnice în așezările Niceea, Nicomidia, Calcedon, Heracleea Pontului, Amastris, a avut de înfruntat de mai multe ori fanatismul închinătorilor la idoli și gândirea înșelătoare a sofiștilor, dar i-a redus la tăcere și pe unii și pe alții prin înțelepciunea, faptele și minunile sale.
Ajuns la Sinope, a eliberat din lanțuri, prin rugăciune, pe Apostolul Matia. A fost prins de păgânii care s-au mâniat și a suferit chinuri din partea acelora: aruncat la pământ, lovit din toate părțile, Sfântul Andrei nu a căutat să fugă sau să se apere. A îndurat toate cu răbdare, asemănându-se Învățătorului său, Mielul lui Dumnezeu venit în lume să sufere și să ridice păcatele lumii. Văzând tăria sfântului, îndelunga răbdare în fața chinurilor și numeroasele minuni care se săvârșeau, locuitorii din Sinope s-au pocăit, cerându-i iertare și primind botezul creștin.
Andrei a așezat episcop și preoți în Sinope, apoi a plecat către orașele din Pont, pe care le evanghelizase deja, pentru a le întări în credință. A continuat acolo predica sa, respingând rătăcirile păgânilor în Neocezareea și Samosata, apoi s-a reîntors la Ierusalim pentru a lua parte la sinodul din anul 50 privind primirea păgânilor în Biserică (Faptele Apostolilor 15, 6).
După sărbătoarea Paștilor, a însoțit o vreme pe Matia și pe Tadeu către hotarele Mesopotamiei, plecând după aceea spre regiunile barbare de la răsăritul Mării Negre, în sudul Rusiei de azi, în Crimeea și în sudul Ucrainei. S-a îndreptat apoi către Tracia și a luminat prin predica sa inimile locuitorilor orășelului Byzantion. A întemeiat o biserică închinată Maicii Domnului și a hirotonit episcop pe Stahie, despre care se spune că este persoana pomenită de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani 16, 9. A continuat neobositul său periplu în Tracia, Macedonia și Tesalia, ajungând până în Peloponez, la Patras.
Aici sfântul Apostol a convertit la creștinism pe soția proconsulului roman, Maximila, pe care a vindecat-o de o boală socotită incurabilă. El a răspândit binefacerile și asupra celorlalți locuitori, astfel încât, în scurt timp, s-a constituit o comunitate a ucenicilor lui Hristos. În perioada absenței din oraș a proconsulului Egeatus, sfântul Andrei l-a botezat și pe fratele acestuia, Stratocles, însă la întoarcere Egeatus s-a mâniat foarte, văzând cum credința creștină a pătruns în propria-i casă. A poruncit ca Andrei să fie închis, dar slăvitul Apostol al lui Hristos, în închisoare fiind, și-a continuat propovăduirea și a hirotonit episcop pe Stratocles. După câteva zile, sentința s-a pronunțat fără judecată, iar sfântul Andrei a fost răstignit, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. A primit cu bucurie moartea martirică, oprind pe prietenii săi care voiau să-l elibereze, binecuvântând pe credincioși. Biserica primară a stabilit, încă de pe la sfârșitul secolului al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaște anul martiriului său; unii istoricii îl fixează în timpul persecuției lui Nero, pe la anii 64-67, iar alții mai târziu, la sfârșitul veacului apostolic, în vremea persecuției poruncite de împăratul Domițian. Proconsulul roman din Patras a murit la puțină vreme după aceea de o moarte năpraznică, drept pedeapsă pentru nedreptatea săvârșită.
Noul episcop, Stratocles, după ce și-a împărțit averea săracilor, a construit episcopia sa pe locul martiriului sfântului Apostol.
După mulți ani, la 3 martie 357, cinstitele moaște ale sfântului au fost mutate de la Patras la Constantinopol de către Sfântul Artemie, din porunca împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Moaștele Sfântului Andrei au fost așezate atunci, împreună cu moaștele Sfinților Luca și Tadeu, în noua biserică a Sfinților Apostoli. Sfântul Ambrozie, episcop de Milano (c. 339-397), scria că părticele din moaștele Sfântului Andrei au fost oferite bisericilor din Milano, Nola și Brescia. Cinci sute de ani după aceea, a fost adus la Patras capul Sfântului Andrei, trimis de împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886). După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost ocupat de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaștele Sfântului Andrei să fie duse în Italia și așezate în catedrala din Amalfi. În fața pericolului otoman, după căderea Constantinopolului, odorul de mare preț care se găsea la Patras a fost oferit spre păstrare papei Pius al II-lea, în anul 1460, de către despotul Moreei, Toma Paleologul. Capul sfântului a revenit în cele din urmă la Patras, la 26 septembrie 1964, ca semn al reconcilierii și frățietății creștine, izvor de bucurie și mângâiere pentru credincioșii ortodocși.
Propovăduitor al Evangheliei în țara noastră
De numele Sfântului Apostol Andrei este legată și originea Bisericii dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani, fiind considerat "nașul poporului român". Creștinismul românesc are deci origine apostolică.
Fiindu-i încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre, este cert că în drumul său Apostolul dintâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).
Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis, iar tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la noi de bogate și semnificative elemente folclorice.
Iată însă cuvintele părintelui istoriei bisericești, Eusebiu de Cezareea (†340), care consemnează relatări mai vechi, de la Origen și Clement Alexandrinul:
"Când sfinții apostoli și ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul locuit, lui Toma, după spusele tradiției, i-a căzut la sorți [spre evanghelizare] țara parților, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde și-a petrecut viața până a murit la Efes. Petru pare să fi predicat evreilor răspândiți în Pont, Galatia, Cappadocia și Asia, pentru ca la urmă, ajuns la Roma, să fie răstignit cu capul în jos, așa cum singur dorise să pătimească. Ce să mai spun de Pavel care, după ce vestise Evanghelia lui Hristos din Ierusalim până în părțile Illyriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Aceste sunt arătate întocmai de Origen în cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei" (Istoria bisericească III, 8). Cei mai mulți istorici identifică Sciția cu Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea).
Sinaxarul Bisericii din Constantinopol istorisește amănunțit propovăduirea sa: "Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorți Bithynia, părțile Pontului Euxin [Marea Neagră] și ale Propontidei [Marea de Maramara] cu cetățile Calcedon și Bizanț, Macedonia, Tracia și regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada [Grecia Centrală], Ahaia și cetățile Aminsos [Amisus], Trapezunt, Heracleea [Pontului] și Amastris".
Totodată, Sinaxarul arată că Sfântul Andrei a hirotonit episcop de Odyssos (Odessos) - Varna de azi - pe un ucenic al său Amplias (Ampliat), pomenit în calendar la 31 octombrie.
În secolul al VIII-lea, călugărul Epifanie arăta, în Viața Sfântului Apostol Andrei, că între popoarele evanghelizate de sfânt se numără și sciții, iar scriitorul bizantin Nichifor Calist (sec. al XlV-lea) consemnează faptul că Apostolul Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia și Bitinia) în "pustiurile scitice", care puteau fi situate fie în Sciția Mare (sudul Ucrainei), fie Sciția Mică, locuită atunci de greci, romani și geto-daci.
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei scrie, în cartea sa Viața și petrecerea sfinților, despre misiunea măritului Apostol al Domnului: "Apostolului Andrei i-a revenit [prin sorți] Bitinia și Marea Neagră și părțile Propontului, Halcedonul și Vizantea, unde e acum Țarigradul, Tracia și Macedonia, Tesalia, și sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea și altele ce sunt pe Dunăre, și acestea toate le-a umblat".
Cununa cea de har a dreptei credințe pentru urmașii Sfântului Andrei
În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ziua de 30 noiembrie, când Biserica de pretutindeni sărbătorește pe Apostolul cel dintâi chemat, este însemnată cu literă roșie; multe lăcașuri de închinare din țară poartă hramul Apostolului neamului românesc, iar în onomastica națională Andrei și Andreea sunt nume frecvente. De asemenea, Sărbătoarea Sfântului Andrei este și unul din hramurile viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului.
Cinstit îndeosebi de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, de către Bisericile din Grecia, Rusia, Ucraina și România, iar în tradiția occidentală fiind considerat patron și ocrotitor al Scoției, țara unde au ajuns părticele din sfintele sale moaște în secolul al VIII-lea, Sfântul Andrei cheamă mereu întreaga umanitate să descopere bucuria curată și sfântă, care nu se învechește niciodată: "Am găsit pe Mesia!"
Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/sfantul-apostol-andrei-cel-Intai-chemat-ocrotitorul-romaniei-11793.html]
În anul 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua Sfântului Apostol Andrei să fie însemnată în calendarul bisericesc cu cruce roșie, iar în 1997 a fost proclamat Ocrotitorul României. Ziua prăznuirii sale a devenit sărbătoare națională bisericească, ca urmare a hotărârii Sfântului Sinod din 14 noiembrie 2001. Sunt acestea, desigur, expresii ale raportării noastre la propria identitate creștină, activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei de pe teritoriul de azi al României, fiind semnificativă pentru istoria noastră bisericească. Evlavia de care se bucură Sfântul Apostol Andrei în rândul credincioșilor români ortodocși poate fi identificată și în alegerea sa drept ocrotitor al viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului românesc.
Moaștele Sfântului Apostol Andrei pe teritoriul României
Moaștele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat și Ocrotitorul României, au fost aduse pentru prima dată în țara noastră la Iași, în 1996. În felul acesta, Sfântul revenea pe pământul românesc, după aproape 2000 de ani de când pășise pe aceste meleaguri pentru a răspândi Evanghelia lui Hristos.
Apoi, cu prilejul sărbătorii Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, în dimineața zilei de luni, 24 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, a fost adus de la Patras (Grecia) de către o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei.
Sfintele Moaște ale Sfântului Apostol Andrei s-au aflat pe Dealul Patriarhiei pentru a fi cinstite de credincioși până în ziua de vineri, 28 octombrie 2011, orele 12:00.
În continuare, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în după-amiaza zilei de 28 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în procesiune la catedrala mitropolitană din Sibiu, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 29 octombrie 2011.
În seara zilei de 29 octombrie 2011, Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei a fost dus în catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia, unde a rămas până în după-amiaza zilei de 31 octombrie 2011.
În seara zilei de 31 octombrie 2011, delegația Bisericii Ortodoxe a Greciei a revenit la București, iar a doua zi, 1 noiembrie 2011, s-a întors în Grecia.
Ziua Sfântului Apostol Andrei, nelucrătoare
Prin Legea nr. 147 din 23 iulie 2012, adoptată de Senatul României în 23 noiembrie 2011 și de Camera Deputaților în 26 iunie 2012, iar apoi promulgată prin Decretul nr. 517/20 iulie 2012 al președintelui României, ziua de 30 noiembrie, în care se face pomenirea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, a fost consacrată ca "zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează".
Prin acest act legislativ, votat în Camera Deputaților de 236 de deputați din cei 248 prezenți, Parlamentul României a confirmat importanța națională, spirituală, misionară și educativ-culturală a pomenirii Sfântului Apostol Andrei ca zi de sărbătoare a întregii Ortodoxii românești și a întregului popor român, consacrată de acum și ca sărbătoare legală în care nu se lucrează.
"Am găsit pe Mesia!" - Chemarea la apostolat și ucenicia întru știința mântuirii
Andrei, slăvitul Apostol al lui Hristos, era originar din Betsaida, cetate de pe țărmul vestic al Lacului Ghenizaret. Era frate drept cu Simon, Sfântul Apostol Petru, dar, spre deosebire de acela, care era căsătorit, Andrei a ales să-și trăiască viața în feciorie și locuia în casa fratelui său. Ei practicau împreună meseria de pescari, învățată de la tatăl lor Iona, și respectau cu multă evlavie poruncile Legii.
Atunci când Sfântul Ioan Botezătorul străbătea Iudeea și ținutul de dincolo de Iordan, propovăduind împărăția lui Dumnezeu și chemarea la pocăință, Andrei a alergat la El, renunțând la tot ceea ce îl lega de lume și i s-a făcut ucenic.
Într-o zi, după ce L-a botezat pe Iisus, Ioan Botezătorul era cu Andrei și cu un alt ucenic al său, viitorul Apostol și Evanghelist Ioan, și, arătând spre Domnul Iisus Hristos care trecea pe acolo, a spus: "Iată Mielul lui Dumnezeu!" (Ioan 1, 35). La acest cuvânt al învățătorului lor, care le arăta spre Acela pentru care el fusese trimis de Dumnezeu ca Înaintemergător, Ioan și Andrei au mers după Iisus, ca să afle mai multe despre El. "Iar Iisus, întorcându-Se și văzăndu-i că merg după El, le-a zis: Ce căutați? Iar ei I-au zis: Rabi [care se tălcuiește: Învățătorule], unde locuiești? El le-a zis: Veniți și veți vedea. Au mers deci și au văzut unde locuia; și au rămas la El în ziua aceea. Era ca la ceasul al zecelea. Unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și veniseră după Iisus era Andrei, fratele lui Simon-Petru" (Ioan 1, 38-40).
Din acea convorbire Andrei a dobândit convingerea că acest Iisus este Mesia cel așteptat de veacuri de poporul său, Mântuitorul lumii. Cu mare bucurie, s-a dus apoi să spună și fratelui său Simon: "Am găsit pe Mesia!" (Ioan 1, 41) și l-a condus la Iisus.
Andrei a fost, așadar, cel dintâi chemat să recunoască pe Hristos și el a vestit acest adevăr celui ce va fi verhovnicul cetei apostolilor. De aceea, Sfântul Andrei a primit între apostoli supranumele de "primul chemat" sau "cel dintâi chemat". Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos i-a schimbat întreg cursul vieții.
Pretutindeni unde mergea Domnul, prin sate și orașe, în munți, pe mare sau în pustie, Andrei era aproape de El, pentru a se hrăni din izvorul de apă vie al Cuvântului cel veșnic. Ucenicul cel întâi-chemat a fost prezent la înmulțirea pâinilor (Ioan, cap. 6), mijlocind pe lângă Hristos-Domnul să dea și hrană pământească celor 5000 de oameni care gustaseră pâinea cea vie a cuvântului mântuirii.
Andrei nutrea o prietenie aparte pentru Filip, un alt apostol al Domnului, originar și el din Betsaida. Atunci când elinii i-au cerut lui Filip să-i ducă să vadă pe Hristos, acesta a mers și i-a spus lui Andrei, pentru că avea o mai mare familiaritate cu Învățătorul (Ioan 12, 20).
După apostolii Petru, Ioan și Iacov, martori ai descoperirilor celor mai înalte despre dumnezeirea Mântuitorului Hristos, urmează Sfântul Andrei, pentru a exercita nu o autoritate, ci având o anume prioritate față de ceilalți ucenici. El a fost martor al evenimentelor care au însoțit mântuitoarele Patimi ale Domnului și a participat, alături de ceilalți, la întâlnirile cu Hristos-Domnul, biruitorul păcatului și al morții, după sfânta Sa Înviere.
"Și îmi veți fi Mie martori până la marginile lumii": misiunea creștină - poruncă și dar dumnezeiesc
La Cincizecime, Andrei a primit și el plinătatea harului Sfântului Duh și sorții i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ținuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia, și Grecia (Macedonia, Tesalia și Ahaia). Credincios poruncilor Domnului, n-a luat cu el nici pungă, nici traistă, nici toiag (Matei 10, 10) și a plecat la drum să ducă și acelor neamuri Vestea cea Bună a mântuirii. A înfruntat încercări și primejdii, boli, pericolul tâlharilor, persecuții din partea evreilor și păgânilor, însă în toate locurile pe unde a mers Duhul Sfânt era cu el: vorbea prin gura lui, săvârșea minuni și vindecări, îi aducea în suflet răbdare și bucurie în încercări.
Această putere minunată a lui Dumnezeu, care lucra prin el, atrăgea mulțimile la credință. După ce ilumina mințile prin predica sa, făcea să renască sufletele prin baia Sfântului Botez, rânduia preoți și consacra episcopi în fruntea lor, îndemna să se construiască biserici și organiza cultul divin.
Mai întâi s-a dus la Aminsos, pe țărmul Mării Negre, și a convertit la creștinism un mare număr de evrei, apoi a vindecat prin puterea lui Dumnezeu pe cei ce sufereau de diferite boli. Și-a continuat misiunea în Trebizonda și Lazic, iar de Paști s-a întors la Ierusalim. După aceea, a plecat împreună cu Sfântul Ioan Teologul la Efes și a predicat Evanghelia o vreme în regiunile vestice ale Asiei Mici. Urcând spre Propontida și vestind cuvântul vieții veșnice în așezările Niceea, Nicomidia, Calcedon, Heracleea Pontului, Amastris, a avut de înfruntat de mai multe ori fanatismul închinătorilor la idoli și gândirea înșelătoare a sofiștilor, dar i-a redus la tăcere și pe unii și pe alții prin înțelepciunea, faptele și minunile sale.
Ajuns la Sinope, a eliberat din lanțuri, prin rugăciune, pe Apostolul Matia. A fost prins de păgânii care s-au mâniat și a suferit chinuri din partea acelora: aruncat la pământ, lovit din toate părțile, Sfântul Andrei nu a căutat să fugă sau să se apere. A îndurat toate cu răbdare, asemănându-se Învățătorului său, Mielul lui Dumnezeu venit în lume să sufere și să ridice păcatele lumii. Văzând tăria sfântului, îndelunga răbdare în fața chinurilor și numeroasele minuni care se săvârșeau, locuitorii din Sinope s-au pocăit, cerându-i iertare și primind botezul creștin.
Andrei a așezat episcop și preoți în Sinope, apoi a plecat către orașele din Pont, pe care le evanghelizase deja, pentru a le întări în credință. A continuat acolo predica sa, respingând rătăcirile păgânilor în Neocezareea și Samosata, apoi s-a reîntors la Ierusalim pentru a lua parte la sinodul din anul 50 privind primirea păgânilor în Biserică (Faptele Apostolilor 15, 6).
După sărbătoarea Paștilor, a însoțit o vreme pe Matia și pe Tadeu către hotarele Mesopotamiei, plecând după aceea spre regiunile barbare de la răsăritul Mării Negre, în sudul Rusiei de azi, în Crimeea și în sudul Ucrainei. S-a îndreptat apoi către Tracia și a luminat prin predica sa inimile locuitorilor orășelului Byzantion. A întemeiat o biserică închinată Maicii Domnului și a hirotonit episcop pe Stahie, despre care se spune că este persoana pomenită de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani 16, 9. A continuat neobositul său periplu în Tracia, Macedonia și Tesalia, ajungând până în Peloponez, la Patras.
Aici sfântul Apostol a convertit la creștinism pe soția proconsulului roman, Maximila, pe care a vindecat-o de o boală socotită incurabilă. El a răspândit binefacerile și asupra celorlalți locuitori, astfel încât, în scurt timp, s-a constituit o comunitate a ucenicilor lui Hristos. În perioada absenței din oraș a proconsulului Egeatus, sfântul Andrei l-a botezat și pe fratele acestuia, Stratocles, însă la întoarcere Egeatus s-a mâniat foarte, văzând cum credința creștină a pătruns în propria-i casă. A poruncit ca Andrei să fie închis, dar slăvitul Apostol al lui Hristos, în închisoare fiind, și-a continuat propovăduirea și a hirotonit episcop pe Stratocles. După câteva zile, sentința s-a pronunțat fără judecată, iar sfântul Andrei a fost răstignit, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X. A primit cu bucurie moartea martirică, oprind pe prietenii săi care voiau să-l elibereze, binecuvântând pe credincioși. Biserica primară a stabilit, încă de pe la sfârșitul secolului al II-lea, ca dată de prăznuire a pătimirii sale ziua de 30 noiembrie. Nu se cunoaște anul martiriului său; unii istoricii îl fixează în timpul persecuției lui Nero, pe la anii 64-67, iar alții mai târziu, la sfârșitul veacului apostolic, în vremea persecuției poruncite de împăratul Domițian. Proconsulul roman din Patras a murit la puțină vreme după aceea de o moarte năpraznică, drept pedeapsă pentru nedreptatea săvârșită.
Noul episcop, Stratocles, după ce și-a împărțit averea săracilor, a construit episcopia sa pe locul martiriului sfântului Apostol.
După mulți ani, la 3 martie 357, cinstitele moaște ale sfântului au fost mutate de la Patras la Constantinopol de către Sfântul Artemie, din porunca împăratului Constanțiu, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Moaștele Sfântului Andrei au fost așezate atunci, împreună cu moaștele Sfinților Luca și Tadeu, în noua biserică a Sfinților Apostoli. Sfântul Ambrozie, episcop de Milano (c. 339-397), scria că părticele din moaștele Sfântului Andrei au fost oferite bisericilor din Milano, Nola și Brescia. Cinci sute de ani după aceea, a fost adus la Patras capul Sfântului Andrei, trimis de împăratul Vasile I Macedoneanul (867-886). După Cruciada a IV-a, din 1204, când Constantinopolul a fost ocupat de cavalerii apuseni, cardinalul Petru din Capua a dispus ca moaștele Sfântului Andrei să fie duse în Italia și așezate în catedrala din Amalfi. În fața pericolului otoman, după căderea Constantinopolului, odorul de mare preț care se găsea la Patras a fost oferit spre păstrare papei Pius al II-lea, în anul 1460, de către despotul Moreei, Toma Paleologul. Capul sfântului a revenit în cele din urmă la Patras, la 26 septembrie 1964, ca semn al reconcilierii și frățietății creștine, izvor de bucurie și mângâiere pentru credincioșii ortodocși.
Propovăduitor al Evangheliei în țara noastră
De numele Sfântului Apostol Andrei este legată și originea Bisericii dreptmăritoare din România. Din mărturiile istoricilor și din Sfânta Tradiție reiese că Sfântul Andrei este și primul propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri daco-romani, fiind considerat "nașul poporului român". Creștinismul românesc are deci origine apostolică.
Fiindu-i încredințate spre evanghelizare ținuturile din preajma Mării Negre, este cert că în drumul său Apostolul dintâi chemat a predicat Evanghelia atât în sudul Basarabiei, cât și în Sciția Mică (Dobrogea de azi).
Numai astfel se explică faptul că primul centru episcopal cunoscut pe teritoriul țării noastre a fost la Tomis, iar tradițiile și obiceiurile populare românești consideră pe Sfântul Andrei ca un părinte spiritual al neamului nostru, ziua de 30 noiembrie fiind însoțită la noi de bogate și semnificative elemente folclorice.
Iată însă cuvintele părintelui istoriei bisericești, Eusebiu de Cezareea (†340), care consemnează relatări mai vechi, de la Origen și Clement Alexandrinul:
"Când sfinții apostoli și ucenici ai Mântuitorului nostru s-au răspândit peste întreg pământul locuit, lui Toma, după spusele tradiției, i-a căzut la sorți [spre evanghelizare] țara parților, lui Andrei, Scythia, lui Ioan, Asia, unde și-a petrecut viața până a murit la Efes. Petru pare să fi predicat evreilor răspândiți în Pont, Galatia, Cappadocia și Asia, pentru ca la urmă, ajuns la Roma, să fie răstignit cu capul în jos, așa cum singur dorise să pătimească. Ce să mai spun de Pavel care, după ce vestise Evanghelia lui Hristos din Ierusalim până în părțile Illyriei, a suferit martiriul la Roma sub Nero? Aceste sunt arătate întocmai de Origen în cartea a III-a a Comentariilor asupra Genezei" (Istoria bisericească III, 8). Cei mai mulți istorici identifică Sciția cu Scythia Minor sau Dacia Pontică (Dobrogea).
Sinaxarul Bisericii din Constantinopol istorisește amănunțit propovăduirea sa: "Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorți Bithynia, părțile Pontului Euxin [Marea Neagră] și ale Propontidei [Marea de Maramara] cu cetățile Calcedon și Bizanț, Macedonia, Tracia și regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada [Grecia Centrală], Ahaia și cetățile Aminsos [Amisus], Trapezunt, Heracleea [Pontului] și Amastris".
Totodată, Sinaxarul arată că Sfântul Andrei a hirotonit episcop de Odyssos (Odessos) - Varna de azi - pe un ucenic al său Amplias (Ampliat), pomenit în calendar la 31 octombrie.
În secolul al VIII-lea, călugărul Epifanie arăta, în Viața Sfântului Apostol Andrei, că între popoarele evanghelizate de sfânt se numără și sciții, iar scriitorul bizantin Nichifor Calist (sec. al XlV-lea) consemnează faptul că Apostolul Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia și Bitinia) în "pustiurile scitice", care puteau fi situate fie în Sciția Mare (sudul Ucrainei), fie Sciția Mică, locuită atunci de greci, romani și geto-daci.
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei scrie, în cartea sa Viața și petrecerea sfinților, despre misiunea măritului Apostol al Domnului: "Apostolului Andrei i-a revenit [prin sorți] Bitinia și Marea Neagră și părțile Propontului, Halcedonul și Vizantea, unde e acum Țarigradul, Tracia și Macedonia, Tesalia, și sosind la Dunăre, ce-i zic Dobrogea și altele ce sunt pe Dunăre, și acestea toate le-a umblat".
Cununa cea de har a dreptei credințe pentru urmașii Sfântului Andrei
În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, ziua de 30 noiembrie, când Biserica de pretutindeni sărbătorește pe Apostolul cel dintâi chemat, este însemnată cu literă roșie; multe lăcașuri de închinare din țară poartă hramul Apostolului neamului românesc, iar în onomastica națională Andrei și Andreea sunt nume frecvente. De asemenea, Sărbătoarea Sfântului Andrei este și unul din hramurile viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului.
Cinstit îndeosebi de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, de către Bisericile din Grecia, Rusia, Ucraina și România, iar în tradiția occidentală fiind considerat patron și ocrotitor al Scoției, țara unde au ajuns părticele din sfintele sale moaște în secolul al VIII-lea, Sfântul Andrei cheamă mereu întreaga umanitate să descopere bucuria curată și sfântă, care nu se învechește niciodată: "Am găsit pe Mesia!"
Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/sfantul-apostol-andrei-cel-Intai-chemat-ocrotitorul-romaniei-11793.html]
