Ctitorii brâncoveneşti. Elemente de artă eclesială

9 Decembrie 2014
La Editura Cuvântul Vieţii a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, volumul intitulat Ctitorii brâncoveneşti. Elemente de artă eclesială medievală (sec. al XVII-lea şi al XVIII-lea). Volumul este o lucrare colectivă la realizarea căruia au contribuit următorii autori: Pr. Florin Șerbănescu, Elisabeta Negrău, Vlad Bedros, Emanuela Cernea, Lucreția Pătrășcanu, Carmen Tănăsoiu, Liana Tugearu și Doru Bădără.

Imaginile folosite pentru ilustrarea acestui album de înaltă ţinută academică au fost realizate de Domnii Laurenţiu Tătulescu, George Ioniţă şi Ioan Popa, dar şi puse la dispoziţie de Muzeul Naţional de Artă al României şi Muzeul Naţional Cotroceni.

Acest proiect editorial a luat naştere la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a susţinut în mod intens de-a lungul acest an 2014 – An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română – punerea în evidenţă şi valorificarea la cel mai înalt nivel a moştenirii culturale, artistice şi spirituale a epocii brâncoveneşti. Volumul sintetizează valoroase cercetări în diferitele domenii ale artei brâncovenești (arhitectură, pictură murală, icoane, broderie, sculptură, argintărie, miniatura de manuscris, tipar), beneficiind de un amplu fond documentar fotografic, utilizat cu scopul de a evidenţia elementele estetice şi artistice specifice stilului brâncovenesc. Gândit ca o sumă a rezultatelor ultimelor cercetări din domeniul istoriei artei medievale româneşti, albumul pune sub lucrarea Bisericii noastre întreaga contribuţie a celor mai cunoscuţi şi apreciaţi specialişti din aproape toate domeniile de expresie ale artei brâncoveneşti, reprezentanţi ai celor mai importante instituţii naţionale de cultură şi artă românească.

În Cuvântul înainte semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este evocată specificitatea stilului brâncovenesc, dar şi necesitatea ca întreaga artă brâncovenească, veritabilă sumă artistică a spaţiului românesc, să fie recuperată, explicată şi transmisă astăzi punându-se accent pe unitatea dintre dimensiunea culturală și cea teologică a epocii pe care o încununează. Unitatea dintre duhovnicesc şi artistic, dintre erudiţie culturală, fineţe stilistică şi viaţă duhovnicească este consfinţită şi de modul în care Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, patron neegalat al artelor şi al culturii, a primit acum 300 de ani martiriul, în fidelitate faţă de credinţa ortodoxă pe care a apărat-o şi a îmbogăţit-o prin ample gesturi ctitoriceşti eclesiale.

Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/ctitorii-brancovenesti-elemente-de-arta-eclesiala-102576.html]
Share