13 Decembrie 2014
Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în 1624, cel mai probabil în oraşul Suceava, într-o familie de înalt dregător, conform mărturiei Letopiseţului lui Ion Neculce, şi se numea din botez Dimitrie. Educaţia şi-a început-o la Colegiul Sf. Trei Ierarhi, iar ulterior a studiat limbile greacă, latină, slavona bisericească şi polona, alături de alte discipline umaniste (retorica, poezia), la Şcoala Frăţiei ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din Lvov (Ucraina). După încheierea studiilor s-a reîntors în Moldova, retrăgându-se la mănăstirea Probota, unde a fost tuns în monahism în anul 1649. Sporind în blândeţe, ascultare şi rugăciune, el s-a învrednicit a deveni părinte duhovnicesc şi egumen al monahilor de acolo, pe care i-a povăţuit pe calea nevoinţelor monahale, în cunoaşterea Sf. Scripturi, dezvoltând şcoala mănăstirească. El şi-a început aici impresionanta activitate cărturărească, în jurul anului 1650, cu traducerea, întâia oară în româneşte, a Istoriilor lui Herodot.
La începutul anului 1658 a fost hirotonit Episcop de Huşi, iar doi ani mai târziu, în 1660, a fost instalat pe scaunul episcopal al Romanului. Acum a revizuit traducerea Septuagintei, realizată de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol (1661-1664) şi inclusă în Biblia lui Şerban Cantacuzino, tipărită la Bucureşti, în 1688. În jurul anului 1665 a început să lucreze la Psaltirea în versuri şi la Viaţa şi petrecerea sfinţilor.
După 11 ani de păstorire la Roman, în iulie 1671 Sfântul Dosoftei a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind în condiţii vitrege din cauza numeroaselor războaie dintre turci şi poloni. Ţinând partea polonilor, în februarie 1674, după bătălia de la Hotin, Mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se refugieze în Polonia împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, în scaunul său fiind numit Teodosie, fost episcop de Rădăuţi şi Roman. Revenind în ţară în 1675, Sfântul a fost închis pentru scurtă vreme în mănăstirea „Sf. Sava“ din Iaşi, dar eliberat şi, recăpătând încrederea domnului Dumitraşcu Cantacuzino, şi-a reocupat scaunul în 1675, păstorind neîntrerupt până când a luat definitiv calea exilului, în 1686.
Repunând în funcţiune tiparniţa lui Vasile Lupu de la Iaşi, Sfântul Dosoftei a trecut la publicarea primelor cărţi de slujbă traduse în limba română, fiind cel dintâi ierarh moldovean care a pus bazele îndelungatului şi dificilului proces de pătrundere a limbii române în Biserică, prin înlocuirea slavonei bisericeşti.
Trimis în 1684 de către domnitorul Ştefan Petriceicu, reîntors pe tron pentru scurt timp, într-o misiune diplomatică antiotomană la curtea ţarilor Rusiei, Mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se oprească la Kiev din cauza unei epidemii de ciumă şi a vizitat aici vestita Lavră a Peşterilor. Instabilitatea politică din Moldova, schimbările frecvente de domnitori, determinate de nesfârşitele conflicte armate dintre Polonia şi Imperiul Otoman, au marcat în mod dureros ultimii ani ai vieţii Sfântului Dosoftei. Intrat în fruntea unei mari armate în Moldova, în 1686, spre a-l atrage împotriva turcilor pe Constantin Cantemir Vodă, regele polon Jan Sobieski a prădat cetatea Iaşilor, retrăgându-se în patria sa cu tezaurul şi arhiva Mitropoliei şi împreună cu Mitropolitul Dosoftei. Sfântul a fost nevoit să se stabilească în cetatea Stryi, de lângă Zolkiew (azi Nesterov, Ucraina), păstorind mica comunitate de români refugiaţi în Polonia. Deşi a fost rechemat stăruitor înapoi în ţară cu moaştele Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava de către domnitorul Constantin Cantemir, Sfântul a refuzat sau nu a fost lăsat să dea curs acestei chemări. Drept urmare, a fost depus din scaun şi anatemizat de către patriarhul Constantinopolului, în 1688, anatemă ridicată abia după moartea lui.
Sfântul Dosoftei a trecut la Domnul în data 13 decembrie 1693, cu puţin timp înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani. A fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului“ din Zolkiew.
Sfântul Sinod al BOR, în şedinţa din data de 5-6 iulie 2005, a aprobat canonizarea Mitropolitului Dosoftei ca sfânt ierarh cu cinstire generală, având data de prăznuire anuală la 13 decembrie, precum şi înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce neagră, simplă, ca sfânt cu polieleu, înaintea Sfinţilor Mari Mucenici Eustratie, Auxentie şi Evghenie.
La începutul anului 1658 a fost hirotonit Episcop de Huşi, iar doi ani mai târziu, în 1660, a fost instalat pe scaunul episcopal al Romanului. Acum a revizuit traducerea Septuagintei, realizată de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol (1661-1664) şi inclusă în Biblia lui Şerban Cantacuzino, tipărită la Bucureşti, în 1688. În jurul anului 1665 a început să lucreze la Psaltirea în versuri şi la Viaţa şi petrecerea sfinţilor.
După 11 ani de păstorire la Roman, în iulie 1671 Sfântul Dosoftei a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind în condiţii vitrege din cauza numeroaselor războaie dintre turci şi poloni. Ţinând partea polonilor, în februarie 1674, după bătălia de la Hotin, Mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se refugieze în Polonia împreună cu domnitorul Ştefan Petriceicu, în scaunul său fiind numit Teodosie, fost episcop de Rădăuţi şi Roman. Revenind în ţară în 1675, Sfântul a fost închis pentru scurtă vreme în mănăstirea „Sf. Sava“ din Iaşi, dar eliberat şi, recăpătând încrederea domnului Dumitraşcu Cantacuzino, şi-a reocupat scaunul în 1675, păstorind neîntrerupt până când a luat definitiv calea exilului, în 1686.
Repunând în funcţiune tiparniţa lui Vasile Lupu de la Iaşi, Sfântul Dosoftei a trecut la publicarea primelor cărţi de slujbă traduse în limba română, fiind cel dintâi ierarh moldovean care a pus bazele îndelungatului şi dificilului proces de pătrundere a limbii române în Biserică, prin înlocuirea slavonei bisericeşti.
Trimis în 1684 de către domnitorul Ştefan Petriceicu, reîntors pe tron pentru scurt timp, într-o misiune diplomatică antiotomană la curtea ţarilor Rusiei, Mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se oprească la Kiev din cauza unei epidemii de ciumă şi a vizitat aici vestita Lavră a Peşterilor. Instabilitatea politică din Moldova, schimbările frecvente de domnitori, determinate de nesfârşitele conflicte armate dintre Polonia şi Imperiul Otoman, au marcat în mod dureros ultimii ani ai vieţii Sfântului Dosoftei. Intrat în fruntea unei mari armate în Moldova, în 1686, spre a-l atrage împotriva turcilor pe Constantin Cantemir Vodă, regele polon Jan Sobieski a prădat cetatea Iaşilor, retrăgându-se în patria sa cu tezaurul şi arhiva Mitropoliei şi împreună cu Mitropolitul Dosoftei. Sfântul a fost nevoit să se stabilească în cetatea Stryi, de lângă Zolkiew (azi Nesterov, Ucraina), păstorind mica comunitate de români refugiaţi în Polonia. Deşi a fost rechemat stăruitor înapoi în ţară cu moaştele Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava de către domnitorul Constantin Cantemir, Sfântul a refuzat sau nu a fost lăsat să dea curs acestei chemări. Drept urmare, a fost depus din scaun şi anatemizat de către patriarhul Constantinopolului, în 1688, anatemă ridicată abia după moartea lui.
Sfântul Dosoftei a trecut la Domnul în data 13 decembrie 1693, cu puţin timp înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani. A fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului“ din Zolkiew.
Sfântul Sinod al BOR, în şedinţa din data de 5-6 iulie 2005, a aprobat canonizarea Mitropolitului Dosoftei ca sfânt ierarh cu cinstire generală, având data de prăznuire anuală la 13 decembrie, precum şi înscrierea sa în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce neagră, simplă, ca sfânt cu polieleu, înaintea Sfinţilor Mari Mucenici Eustratie, Auxentie şi Evghenie.
