Noi descoperiri arheologice în Ţara Sfântă

8 Ianuarie 2015
Arheologii americani cred că au descoperit ruinele Palatului lui Irod, din Ierusalim, situat în apropiere de Turnul lui David, unde, potrivit Noului Testament, a fost judecat Iisus înainte de a fi răstignit.

Săpăturile executate pe locul unei clădiri abandonate din Ierusalim, în apropiere de Muzeul Turnul lui David, au scos la lumină ruinele unui palat care ar putea fi cel în care a avut loc procesul lui Iisus, descris în Noul Testament, în urma căruia acesta a fost răstignit.

Cercetătorii sunt aproape siguri că procesul descris în Biblie a avut loc în acest complex, cunoscut ca Palatul lui Irod, despre care se crede că era situat în vestul oraşului, unde se află în prezent muzeul amintit, precum şi o închisoare din perioada otomană a Ierusalimului.

Deocamdată, nu există nicio inscripţie la faţa locului, dar multe dovezi, arheologice, istorice şi biblice, indică acest loc.

Săpăturile au început în urmă cu 15 ani, ca parte a unor planuri de extindere a muzeului. Pe măsură ce arheologii au continuat săpăturile sub vechea clădire abandonată din vecinătatea muzeului, aceştia au descoperit ruinele presupusului palat al lui Irod.

Mediafax [http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/arheologii-cred-ca-au-descoperit-locul-unde-a-fost-judecat-iisus-in-ierusalim-13749043]
Share