14 Ianuarie 2015
Încreștinarea ținutului Georgiei de astăzi a început destul de devreme datorită propovăduirii Sfântului Apostol Andrei. Încă din anul 40 au apărut în Iviria (veche denumire a Georgiei) primii creștini. Acesta a fost momentul în care candela credinței a fost aprinsă. Totuși, lumina ei a devenit cunoscută tuturor mult mai târziu, începând cu secolul al IV-lea, prin propovăduirea Sfintei Nina, „cea întocmai cu Apostolii“. Sfânta Nina a fost numită astfel datorită sacrificiului întregii vieți pentru creștinarea Georgiei. Precum Sfinții Apostoli s-au nevoit pentru a face cunoscută tuturor popoarelor Evanghelia, la fel și Sfânta Nina și-a închinat existența lucrării misionare de convertire a populației gruzine. Sfânta Nina s-a născut în jurul anului 290, în Capadocia. La împlinirea vârstei de 12 ani, ajunge în grija stareței Niofora, pentru că tatăl ei devine pustinc, iar mama sa ia decizia să-și petreacă viața îngrijindu-se de săraci și de cei în suferință. Cu binecuvântarea episcopul Iuvenalie, pleacă din Ierusalim către Armenia. În anul 315 ajunge în Mtskheta, locul în care, potrivit celor mărturisite de stareța Niofora, s-ar afla „Cămașa lui Hristos“. Săvârșește diverse minuni: convertește la creștinism pe conducătorul sinagogii din Abiatar, revarsă darurile Sfântului Duh asupra soției împăratului Miran, care era demonizată, îi va reda vederea împăratul Mirian. Cea din urmă minune va face ca împaratul Mirian să părăsească închinarea la idoli și să-l primească, pentru creștinarea Iviriei, pe Eustatie, arhiepiscopul Antiohiei. Sfânta Nina a trecut la cele veșnice pe data de 14 ianuarie 338.