Este ziua reluării cursurilor universitare, moment potrivit să ne gândim la legătura dintre Biserică şi Universitate. Istoric vorbind, Universitatea s-a născut la umbra Bisericii. Dacă împrejurările au făcut ca Universitatea să devină tot mai autonomă, Biserica n-a încetat să-i arate purtarea sa de grijă, ea fiind Mamă şi Învăţătoare prin excelenţă.
(Cuvânt rostit la deschiderea noului an academic al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, 3 octombrie 2011)
Este ziua reluării cursurilor universitare, moment potrivit să ne gândim la legătura dintre Biserică şi Universitate. Istoric vorbind, Universitatea s-a născut la umbra Bisericii. Dacă împrejurările au făcut ca Universitatea să devină tot mai autonomă, Biserica n-a încetat să-i arate purtarea sa de grijă, ea fiind Mamă şi Învăţătoare prin excelenţă. Aceasta s-a concretizat chiar prin faptul de a face cunoscut că atât crearea cunoştinţei, cât şi însuşirea acesteia trebuie să fie îmbibate de har şi de credinţă în Dumnezeu pentru a fi în slujba omului şi a fi de folos acestuia. Numai Dumnezeu poate să-i dea omului o personalitate capabilă să facă faţă tuturor provocărilor vieţii şi să găsească un răspuns la toate întrebările existenţiale.
Prezenţa Bisericii nu se doreşte limitată la demersul cultural şi ştiinţific, ci doreşte să ofere posibilitatea efectivă a întâlnirii cu Hristos Domnul. Biserica vrea să-i susţină pe toţi fiii ei angajaţi în viaţa universitară, să aibă dialog cu membrii comunităţii universitare, care doresc să promoveze cultura autentică. Noi suntem datori să promovăm o cultură care să exprime dorul de a lega fiinţa de valori şi realităţi eterne, precum afirmă Părintele Dumitru Stăniloae. În acest fel, vom putea crea opere etice, estetice, ştiinţifice şi filosofice care să reflecte adevăratul umanism. Acesta este umanismul evanghelic ce corespunde celor mai intime şi mai legitime aspiraţii ale omului.
Biserica îi aminteşte omului că, deşi cultura caută să-i asigure stăpânirea asupra pământului, acesta îi aparţine, totuşi, lui Dumnezeu, şi Dumnezeu este Cel Care i l-a dăruit omului. Biserica aminteşte celor din Universitate că trebuie să aducă cultura către Dumnezeu, să facă din ea omagiu Creatorului şi Mântuitorului omenirii. Adevărul ştiinţific şi alte adevăruri sunt subordonate Adevărului suprem, singurul Adevăr în măsură să-l conducă pe om la împlinirea existenţei sale. Domnul a spus: „Cunoaşteţi adevărul, şi adevărul vă va face liberi” (In. 8, 32); „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (In. 14, 6). Fără acest Adevăr, orice efort al omului este neroditor şi adeseori riscant.
Trăind ca nişte adevăraţi creştini, ca fii ai Bisericii, membrii Universităţii vor putea transfigura lumea civilizată şi, astfel, vor putea mântui sufletul culturii, adică cultura sufletului. Când duhul creştinismului pătrunde în cultură, ştiinţă, tehnică, economie, artă, literatură, atunci avem artişti creştini, scriitori creştini, economişti creştini, funcţionari creştini. Toţi aceştia sunt insuflaţi de credinţa creştină, care ne face să nu ne mai fie frică de viitor sau de ceilalţi. Încrederea în Dumnezeu dă naştere în noi unui nou fel de a-l privi pe celălalt, lumea şi viitorul – un fel de a privi care implică recunoştinţă, speranţă, atenţie şi sensibilitate pentru frumuseţe.
Odinioară, regele Solomon (Pilde 1), profetul Daniel (Dan. 2) şi magii din Răsărit (Mt. 2) nu s-au sfiit să arate că multa ştiinţă apropie de Dumnezeu. Şi astăzi se poate spune că nu există cucerire ştiinţifică sau culturală care să contrazică Sfânta Scriptură. Credinţa trăită devine cultură, căci „în Hristos sunt ascunse toate comorile ştiinţei şi înţelepciunii” (Col. 2, 3). Progresul ştiinţei aduce confort şi atâtea facilităţi care diminuează truda vieţii, pentru ca omul cu mai puţine griji să se ocupe de spirit. Pentru ca ştiinţa să-şi poată îndeplini acest scop înalt are nevoie de virtute. „Orice ştiinţă separată de virtute este răutate, şi nu înţelepciune”, spune înţeleptul antic.
Ca să reuşim în domeniul în care lucrăm, trebuie să-L urmăm pe Hristos, să fim activi ca El, Care a spus: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (In. 5, 17). De asemenea, trebuie să valorificăm timpul vieţii asemenea lui Hristos, Care a spus: „Lucrurile Celui Ce M-a trimis trebuie ca Eu să le fac până este ziuă; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze” (In. 9, 4). Dacă avem voinţă, disciplină şi hărnicie, dacă nu irosim timpul, viaţa noastră va fi încununată cu fructul împlinirii şi vom deveni oameni pe care societatea se poate baza. Cu această speranţă în inimă, eu vă doresc tuturor un nou an academic plin de succese şi de binecuvântări cereşti.
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
