Îmi încep astăzi cuvântul meu prin a vă spune că misiunea preoţească este cea mai frumoasă şi mai sublimă activitate pe care o poate îndeplini un om, dar şi cea mai grea. Trebuie ca viaţa lui Hristos să palpiteze în viaţa preotului, iubirea lui Hristos să ardă în inima preotului, lumina lui Hristos să strălucească în sufletul preotului. Atunci, Hristos, „Mai-Marele păstorilor” (I Pt. 5, 4), Îşi va exercita puterea Sa în preot, iar preotul Îl va putea comunica pe Hristos prin cuvânt, prin pildă, prin scrieri, în măsura în care Domnul va lucra prin el. Deci, înţelegem acum că „Preoţia este un mare dar făcut oamenilor de către Dumnezeu”, precum spune Bătrânul Epifanie din Atena (†1989).
(Cuvânt rostit la Conferinţa pastorală a preoţilor din protopopiatele Sighişoara şi Târnăveni, 16 iunie 2014)
Îmi încep astăzi cuvântul meu prin a vă spune că misiunea preoţească este cea mai frumoasă şi mai sublimă activitate pe care o poate îndeplini un om, dar şi cea mai grea. Trebuie ca viaţa lui Hristos să palpiteze în viaţa preotului, iubirea lui Hristos să ardă în inima preotului, lumina lui Hristos să strălucească în sufletul preotului. Atunci, Hristos, „Mai-Marele păstorilor” (I Pt. 5, 4), Îşi va exercita puterea Sa în preot, iar preotul Îl va putea comunica pe Hristos prin cuvânt, prin pildă, prin scrieri, în măsura în care Domnul va lucra prin el. Deci, înţelegem acum că „Preoţia este un mare dar făcut oamenilor de către Dumnezeu”, precum spune Bătrânul Epifanie din Atena (†1989).
Dacă noi, păstorii Bisericii, ne unim cu Hristos des şi intens, în toate clipele luminoase şi cenuşii ale fiecărei zile, El va împărtăşi stările noastre sufleteşti, va transfigura dorinţele, gesturile şi cuvintele noastre, făcându-le rodnice. Mântuitorul nostru nu trebuie să fie doar Cel invocat, conform riturilor, ci Marele Preot, adevărat şi intim, Care contează şi pe Care noi putem conta. Domnul locuieşte în preot ca Arhiereu veşnic şi „prezintă El Însuşi, prin preot, cererile parohienilor lui către Tatăl, cu strigăt tare şi cu lacrimi”, cum afirmă Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.
Preoţia Bisericii nu este un simplu act de comemorare sau imitare a Preoţiei lui Hristos. Preotul nu comemorează sau imită Jertfa lui Hristos, ci, prin puterea Duhului Sfânt, el actualizează efectele Preoţiei lui Hristos. Preoţii participă la sacerdoţiul unic al lui Hristos, sunt canalele prin care se revarsă harul dumnezeiesc de la Tronul Preasfintei Treimi, sunt prelungiri vizibile ale lui Hristos peste veacuri. De aceea, preotul trebuie să fie, prin viaţă şi purtare, „o oglindă nepătată a lui Dumnezeu şi a celor dumnezeieşti”, cum arată Sfântul Grigorie Teologul.
Pentru că Hristos l-a investit pe preot cu „putere de sus” şi l-a înnobilat cu atâta har, aşteaptă ca acesta să-I fie credincios şi să ardă de iubire pentru Domnul. Preotul autentic are în minte gânduri de iubire, pe buze cuvinte de iubire, în inimă simţăminte de prietenie, în voinţă dorinţe binevoitoare, în ochi lumina bunătăţii. Preotului trebuie să-i pese de toate categoriile sociale, de toţi păstoriţii săi, încât să spună cu Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul: „În seama mea v-a dat Stăpânul Hristos, ca să vă pasc sufleteşte ca pe nişte oi cuvântătoare, şi de gâtul meu spânzură sufletele voastre, şi de la mine va să vă ceară pe toţi”. Având o astfel de conştiinţă misionară, el va da răspuns bun în ziua Judecăţii, zicând: „Doamne, eu i-am păzit pe cei pe care mi i-ai dat şi nici unul dintre ei n-a pierit” (cf. In. 17, 12).
Preotul poate dinamiza activitatea pastorală şi filantropică spovedindu-i des pe enoriaşi, vizitându-i la domiciliu, făcându-le sfeştania casei, cultivându-le deprinderi frumoase, asemenea Sfântului Vasile cel Mare, despre care se spune că „a împodobit obiceiurile oamenilor”. În felul acesta, el împrăştie buna mireasmă pentru cei chemaţi la mântuire (cf. II Cor. 2, 14-15). Viaţa preotului este trecătoare ca o floare, dar această floare poate, dacă vrem, să aibă un parfum ceresc, adică să lase o influenţă înnoitoare în suflete, în cămine, în întreaga societate. Exemplul bun oferit de către păstorul sufletesc zideşte cel mai mult pe credincioşi, precum afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur: „Gura vorbeşte, mâna scrie, dar fapta le covârşeşte pe toate”.
Să fiţi conştienţi că sunteţi organe sau instrumente preţioase prin care Arhiereul veşnic Îşi exercită slujirea Sa până la revenirea Sa. Pe nimeni nu Se poate bizui mai mult decât pe aleşii Săi, pe unşii Săi, pe preoţii Săi, aceste expresii ale veşniciei în lumea noastră supusă devenirii şi morţii. De aceea, preotul trebuie să fie râvnitor şi conştiincios, împodobit cu virtute morală şi cu spirit de jertfă, având o conduită patristică, fiind „Evanghelia ce trece pe cale”. În încheiere, dimpreună cu Sfântul Apostol Pavel vă îndemn: „Orice aţi face, lucraţi din toată inima ca pentru Domnul, şi nu ca pentru oameni, ştiind că de la Domnul veţi primi răsplata moştenirii” (Col. 3, 23-24).
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
