De-a lungul vremii, poporul român şi-a asigurat existenţa şi unitatea prin multe sacrificii, înscriind în cartea vieţii bravi eroi şi sfinţi martiri autohtoni. În această privinţă, sihastrul român, Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul, scria: „Legea noastră creştinească / Şi pământul românesc / S-au păstrat cu multe jertfe, / Care nu se pomenesc”.
(Cuvânt rostit la cel de al XVIII-lea Congres al Spiritualităţii româneşti, Alba Iulia, 2 decembrie 2014)
De-a lungul vremii, poporul român şi-a asigurat existenţa şi unitatea prin multe sacrificii, înscriind în cartea vieţii bravi eroi şi sfinţi martiri autohtoni. În această privinţă, sihastrul român, Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul, scria: „Legea noastră creştinească / Şi pământul românesc / S-au păstrat cu multe jertfe, / Care nu se pomenesc”. Noi, românii, care trăim pe acest pământ străbun sau trăim peste graniţele ţării, avem datoria morală să ne amintim de jertfele şi durerile înaintaşilor noştri, pe care trebuie să-i urmăm, ca pe unii ce sunt „pildă de suferinţă şi de îndelungă-răbdare” (Ic. 5, 10).
Această dorinţă de a-i urma pe vrednicii înaintaşi o dovedesc reprezentanţii românilor de pretutindeni, prezenţi în aceste zile la Alba Iulia. Aici, martirii suferinţei, Horea, Cloşca şi Crişan, au luptat pentru naţia lor, iar „crăişorul munţilor”, Avram Iancu, a venit să facă dreptate poporului său. În acest oraş al gloriei lui Mihai Viteazul, primul unificator, s-a realizat Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918. Organizarea Congresului în capitala Marii Uniri constituie un cadru favorabil pentru reafirmarea identităţii naţionale şi un prilej unic de exprimare a coeziunii spirituale şi a solidarităţii naţionale a românilor de pretutindeni.
Este o mare onoare pentru mine să adresez astăzi un salut cordial românilor de peste mări şi ţări, adunaţi la Congres. Ei sunt o parte integrantă a spiritualităţii româneşti. Vorbim aceeaşi limbă, avem rădăcini comune, avem aceleaşi aspiraţii. Fiecare român din afara graniţelor ţării a lăsat acasă părinţi, fraţi, surori, prieteni, amintiri, ceea ce ne face să fim mereu aproape unii de alţii. Adunaţi în cetatea Marii Uniri, aceşti români dau dovadă de profund patriotism şi, totodată, îşi manifestă dorinţa de a păstra şi susţine unitatea spirituală a poporului nostru. Despre acest nobil popor, învăţatul Petre Ţuţea afirmă că „este una dintre minunile lui Dumnezeu, în marşul Său pe pământ”.
Unitatea de cuget şi simţire a poporului român poate fi păstrată şi consolidată în măsura în care noi iubim Legea românească şi trăim în duhul ei. Ce este Legea românească? Ea este zestrea fiinţei naţionale din care fac parte sângele părinţilor, limba noastră sfântă, pământul ca paradis etnic, folclorul unitar al tuturor ţinuturilor româneşti, aşezămintele, datinile, portul şi altele. Legea exprimă, aşadar, modul nostru creştin de a fi, toată trăirea credinţei creştine şi rodirea ei în cetatea de munţi şi de văi a Carpaţilor.
Trăim într-o lume despiritualizată, în care domină valori seculare sau idoli, precum: ambiţie, succes, bunăstare, siguranţă, concurenţă, poziţie socială, profit, prestigiu. Această idolatrie postmodernă este mai grea decât idolatria păgânismului antic. Mulţi trăiesc astăzi mai mult după moda timpului, decât în spiritul Evangheliei şi nu vor să înţeleagă îndemnul paulin: „Să nu vă potriviţi acestui veac” (Rom. 12, 2), adică să nu ne conformăm cu mentalitatea acestei lumi contingente, „căci chipul lumii acesteia trece” (I Cor. 7, 31).
De la înaintaşii noştri am moştenit credinţa dreaptă şi spiritualitatea autentică ce i-au salvat pe ei să nu fie înghiţiţi de valurile vremelniciei, şi ne vor salva şi pe noi. Dar ni se cere să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa personală şi în societatea noastră. Numai în Dumnezeu viaţa omului are valoare, şi istoria umană are sens. Geograful şi pedagogul român Simion Mehedinţi (†1962) afirma pe bună dreptate: „Un popor, ca şi fiecare om în parte, atâta preţuieşte cât a înţeles din Evanghelie şi cât poate să urmeze învăţătura lui Iisus”.
Ca fii ai unui popor născut creştin, avem datoria de onoare să fim, oriunde în lume, heralzi ai românismului şi României. De asemenea, se cuvine să luptăm pentru afirmarea şi dezvoltarea identităţii noastre culturale, lingvistice şi religioase. Doresc să îmi exprim astăzi preţuirea mea pentru contribuţia dumneavoastră, ca reprezentanţi ai românilor din afara frontierelor, la păstrarea şi afirmarea specificului propriu, la îmbogăţirea şi promovarea patrimoniului nostru spiritual şi valorilor etnice în lume. Vă urez tuturor pace şi prosperitate, putere şi credinţă în lupta pentru edificarea viitorului patriei comune. „Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu duhul vostru, fraţilor! Amin” (Gal. 6, 18).
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
