Curtea Constituţională recunoaşte importanţa orei de religie

28 Ianuarie 2015
În ziua de 23 ianuarie 2015, în Monitorul Ofi­cial, partea I, nr. 59/2015, a fost publicată motivarea Deciziei Curţii Con­sti­­tuţionale nr. 669 din 12 no­iem­brie 2014, privitoare la sta­tu­tul orei de religie.

Întrucât decizia nr. 669/2014 a fost percepută în societate ca „o lovitură dată orei de religie“, în motivarea sa, Curtea Consti­tu­ţională afirmă în mod pozitiv şi argumentat importanţa orei de religie, astfel:

- dreptul părinţilor de a asi­gura educaţia copiilor lor minori potrivit propriilor convingeri (pa­ragraful 19);

- obligaţia Statului Român neutru şi imparţial (paragraful 22) de a asigura predarea reli­giei ca parte a trunchiului comun şi de a include această disciplină în planul-cadru de în­vă­ţă­mânt (paragraful 16);

- şcoala trebuie să fie des­chi­să pentru idei şi valori religioase şi de aceea statului îi este inter­zis să adopte soluţii legislative care pot fi interpretate ca fiind lip­site de respect faţă de convingerile religioase sau filosofice ale părinţilor (paragrafele 20-21).

Patriarhia Română în­deam­nă pe toţi cei implicaţi în asigu­ra­rea educaţiei religioase a co­pii­lor (părinţi, şcoală, parohie) să dea dovadă de ma­ximă res­pon­sabilitate şi an­ga­ja­re în acest proiect de mare va­loare spi­rituală şi culturală, ai cărui be­neficiari sunt copiii şi, impli­cit, societatea româ­neas­că în an­samblu. Ora de re­li­gie din Ro­mânia promo­vea­ză valorile uma­ne perene şi com­portamentul paşnic, într-o vreme în care în alte ţări mulţi tineri educaţi în spiritul secularismului se în­dreaptă spre mişcări extremiste, deoarece lumea secularizată in­d­i­vidualistă de azi a pierdut sim­ţul sacrului şi al comuniunii spi­rituale profunde la nivel de in­divid, familie şi societate, du­pă cum remarcă unii sociologi con­temporani.

În concluzie, motivarea res­pon­sabilă, nuanţată şi echi­li­bra­tă a Curţii Constituţionale co­rec­tează orice propagandă alar­mistă şi agresivă de discreditare a orei de religie, propagandă oarecum ase­mă­nă­toare cu cea din timpul comunismului ateu. Cine se înscrie pentru a participa la ora de religie doreşte să cunoască şi să cultive valorile spirituale pe­rene în locul modelor efemere şi nu confundă liberta­tea cu vidul spiritual. Să-i învăţăm pe copii şi tineri iubirea de Dumnezeu şi de oameni pentru a creşte spiri­tual în cultura generozităţii! (Biroul de presă al Patriarhiei Române)

Sursa: www.ziarullumina.ro [http://www.ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/curtea-constitutionala-recunoaste-importanta-orei-de-religie-si-implicit]
Share