4 Februarie 2015
La Editura BASILICA a Patriarhiei Române a apărut recent lucrarea „Elemente de educaţie religioasă în grădiniţă - teorie şi aplicaţii practice“, scrisă de pr. dr. Cosmin Santi şi dr. Elena-Ancuţa Santi. Ambii autori sunt membri în Comisia naţională a Patriarhiei Române pentru curriculumul disciplinei şcolare religie.
Lucrarea este un ghid complex, adresat atât educatorilor şi profesorilor de religie, cât şi preoţilor şi părinţilor. În contextul în care în spaţiul public continuă dezbaterile cu privire la oportunitatea predării religiei în şcoală, cartea începe prin a sublinia faptul că orele de religie reprezintă o importantă modalitate de a le transmite copiilor tezaurul spiritual al unui popor.
După cum punctează autorii, „a exclude din curriculumul şcolar o ipostază definitorie a spiritualităţii, aşa cum este religia, înseamnă să ţintim spre o persoană incompletă“. Autorii fac şi o trecere în revistă a modului în care educaţia religioasă este tratată în programele şcolare din alte ţări europene. Potrivit acestora, în 75% dintre statele Uniunii Europene, religia este predată sub forma învăţăturii de credinţă a religiei tradiţionale, iar în 25% sub forma istoriei religiilor. Autorii prezintă modele de proiecte de lecţie şi discută pe larg despre metodele ideale de predare a religiei la copii, în funcţie de caracteristicile psihologice ale vârstei lor.
Lucrarea cuprinde şi un bogat capitol de anexe, ce reuneşte ghicitori, jocuri, poveşti şi scenete, toate cu caracter religios. Aceste resurse se pot dovedi foarte utile profesorilor, pentru a face ora de religie cât mai agreabilă pentru copii.
Sursa: ziarullumina.ro [http://http://www.ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/o-noua-lucrare-despre-educatia-religioasa-prescolarilor]