23 Februarie 2015
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este unul din elementele liturgice definitorii ale Postului Mare. Este cunoscută încă din secolul al IV-lea și se rostește în cadrul slujbelor începând cu miercurea din săptămâna lăsatului sec de brânză și până la Denia din Sfânta și Marea Vineri.
Doamne și Stăpânul vieții mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie. Iar Duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie slugii Tale. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor.
Prima parte a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul cuprinde patru cereri, ce presupun patru mari păcate de care trebuie să se ferească omul, mai ales în perioada Postului Mare. Îi cerem mai întâi ajutorul lui Dumnezeu pentru a putea lupta cu 'duhul trândăviei', care se opune muncii și agoniselii cinstite, care îl conduce pe om la folosirea de munca altora, la lene, la furt, la indolență, la huzur, la nepăsare, la viciu. Omul trebuie să-și folosească în permanență timpul ca să lucreze pentru realizarea binelui.
'Duhul grijii de multe' este al doilea obstacol peste care trebuie să trecem cu ajutor de la Dumnezeu. Această ispită ne împrăștie mintea, căutând să ne scoată din noi înșine, să ne înstrăineze de cele sfinte pentru a nu mai fi ai lui Dumnezeu, ci ai lumii.
În al treilea rând, cerem să fim întăriți în lupta cu 'duhul iubirii de stăpânire', care ne scoate din smerenie, ne face să ne credem altfel decât alții, cu dreptul de a-i stăpâni, de a ne socoti mai presus decât ei. Rămân înscrise peste veacuri rostirile Mântuitorului Iisus Hristos cu privire la acest duh: 'Care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă!'.
În al patrulea rând cerem ajutorul să ne luptăm împotriva 'duhului grăirii în deșert', împotriva gândului fățarnic, al hulei și profanării celor sfinte, al răstălmăcirii învățăturii celei adevărate.
A doua parte a rugăciunii pune în lumină virtuțile cu care adevăratul creștin dorește să-și îmbogățească existența. Astfel, adevărata viață în Hristos trebuie încărcată de duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei. Din smerenie, nu poate cădea nimeni. Cu răbdarea biruim supărările, suferințele și nedreptățile, iar cu dragostea răzbatem peste tot, fiindcă acesteia nu-i stă nimic împotrivă.
La finalul rugăciunii sale, Sfântul Efrem așază alte două cereri pline de umilință și introspecție contemplativă: 'Așa, Doamne, dăruiește-mi ca să-mi cunosc greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în veci'.
Sfântul Cuvios Efrem Sirul
Cuviosul Efrem Sirul s-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată sub conducere romană. Efrem a crescut într-o familie cu părinți păgâni, tatăl său fiind preot al zeiței Abizal. Învățătura creștină el o va primi prin intermediul Sfântului Iacov, binecunoscutul episcop de Nisibe, care l-a și botezat la vârsta de 18 ani. Începând cu acest moment, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei, pe care l-a ajutat să reînnoiască moralitatea decăzută a cetățenilor acelor locuri. Unul dintre biografii săi povestește cum, la un moment dat, el a reușit să alunge trupele persane, care staționau în Nisibe, doar cu rugăciunea sa. Un nor de muște și țânțari s-a abătut asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei, silindu-le să părăsească provincia. Aventuroasa campanie a împăratului bizantin Iulian Apostatul, care pentru un timp amenința Persia, s-a sfârșit, precum se știe, cu un dezastru, iar succesorul său, Jovianus, a fost fericit să scape de la masacru ceea ce mai rămăsese din măreața armată pe care predecesorul său o condusese de-a lungul Eufratului.
Roma pierduse provinciile răsăritene cucerite la sfârșitul secolului al III-lea. Printre orașele retrocedate Persiei era și Nisibe. Pentru a scăpa de cruda persecuție care bântuia pe atunci Persia, mare parte din populația creștină a abandonat Nisibe. Sfântul Efrem a mers, cu conaționalii săi, și s-a așezat mai întâi la Beit-Garbaya, apoi la Amid și, în final, la Edessa, unde a petrecut 10 ani de viață ca monah, cunoscut prin traiul său ascetic. Cu toate acestea, s-a arătat interesat de cele care priveau populația Edessei. Cronicarii mai vechi spun că ar fi fost diacon, pentru că putea predica în public. Pe vremea aceea, cel puțin 10 secte activau în Edessa, iar Efrem s-a luptat cu ele, mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes. Acestei perioade îi aparțin aproape toate lucrările sale, în afară de poemele compuse la Nisibe, restul scrierilor, predici, imne, tratate exegetice datează din timpul șederii sale la Edessa. Este foarte probabil ca el să fi fost unul dintre fondatorii școlii persane de teologie, numită așa pentru că primii ei studenți și profesori erau creștini persani refugiați din 363. La moartea Sfântului Efrem, acesta a fost îngropat în cimitirul unde erau înhumați străinii.
Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/rugaciunea-sfantului-efrem-sirul-14456.html]
Doamne și Stăpânul vieții mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie. Iar Duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie slugii Tale. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor.
Prima parte a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul cuprinde patru cereri, ce presupun patru mari păcate de care trebuie să se ferească omul, mai ales în perioada Postului Mare. Îi cerem mai întâi ajutorul lui Dumnezeu pentru a putea lupta cu 'duhul trândăviei', care se opune muncii și agoniselii cinstite, care îl conduce pe om la folosirea de munca altora, la lene, la furt, la indolență, la huzur, la nepăsare, la viciu. Omul trebuie să-și folosească în permanență timpul ca să lucreze pentru realizarea binelui.
'Duhul grijii de multe' este al doilea obstacol peste care trebuie să trecem cu ajutor de la Dumnezeu. Această ispită ne împrăștie mintea, căutând să ne scoată din noi înșine, să ne înstrăineze de cele sfinte pentru a nu mai fi ai lui Dumnezeu, ci ai lumii.
În al treilea rând, cerem să fim întăriți în lupta cu 'duhul iubirii de stăpânire', care ne scoate din smerenie, ne face să ne credem altfel decât alții, cu dreptul de a-i stăpâni, de a ne socoti mai presus decât ei. Rămân înscrise peste veacuri rostirile Mântuitorului Iisus Hristos cu privire la acest duh: 'Care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă!'.
În al patrulea rând cerem ajutorul să ne luptăm împotriva 'duhului grăirii în deșert', împotriva gândului fățarnic, al hulei și profanării celor sfinte, al răstălmăcirii învățăturii celei adevărate.
A doua parte a rugăciunii pune în lumină virtuțile cu care adevăratul creștin dorește să-și îmbogățească existența. Astfel, adevărata viață în Hristos trebuie încărcată de duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei. Din smerenie, nu poate cădea nimeni. Cu răbdarea biruim supărările, suferințele și nedreptățile, iar cu dragostea răzbatem peste tot, fiindcă acesteia nu-i stă nimic împotrivă.
La finalul rugăciunii sale, Sfântul Efrem așază alte două cereri pline de umilință și introspecție contemplativă: 'Așa, Doamne, dăruiește-mi ca să-mi cunosc greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în veci'.
Sfântul Cuvios Efrem Sirul
Cuviosul Efrem Sirul s-a născut în anul 306 în cetatea Nisibe din Mesopotamia, aflată sub conducere romană. Efrem a crescut într-o familie cu părinți păgâni, tatăl său fiind preot al zeiței Abizal. Învățătura creștină el o va primi prin intermediul Sfântului Iacov, binecunoscutul episcop de Nisibe, care l-a și botezat la vârsta de 18 ani. Începând cu acest moment, Efrem devine apropiatul ierarhului provinciei, pe care l-a ajutat să reînnoiască moralitatea decăzută a cetățenilor acelor locuri. Unul dintre biografii săi povestește cum, la un moment dat, el a reușit să alunge trupele persane, care staționau în Nisibe, doar cu rugăciunea sa. Un nor de muște și țânțari s-a abătut asupra trupelor lui Sapor al II-lea, regele Persiei, silindu-le să părăsească provincia. Aventuroasa campanie a împăratului bizantin Iulian Apostatul, care pentru un timp amenința Persia, s-a sfârșit, precum se știe, cu un dezastru, iar succesorul său, Jovianus, a fost fericit să scape de la masacru ceea ce mai rămăsese din măreața armată pe care predecesorul său o condusese de-a lungul Eufratului.
Roma pierduse provinciile răsăritene cucerite la sfârșitul secolului al III-lea. Printre orașele retrocedate Persiei era și Nisibe. Pentru a scăpa de cruda persecuție care bântuia pe atunci Persia, mare parte din populația creștină a abandonat Nisibe. Sfântul Efrem a mers, cu conaționalii săi, și s-a așezat mai întâi la Beit-Garbaya, apoi la Amid și, în final, la Edessa, unde a petrecut 10 ani de viață ca monah, cunoscut prin traiul său ascetic. Cu toate acestea, s-a arătat interesat de cele care priveau populația Edessei. Cronicarii mai vechi spun că ar fi fost diacon, pentru că putea predica în public. Pe vremea aceea, cel puțin 10 secte activau în Edessa, iar Efrem s-a luptat cu ele, mai ales cu discipolii vestitului filosof Bardesanes. Acestei perioade îi aparțin aproape toate lucrările sale, în afară de poemele compuse la Nisibe, restul scrierilor, predici, imne, tratate exegetice datează din timpul șederii sale la Edessa. Este foarte probabil ca el să fi fost unul dintre fondatorii școlii persane de teologie, numită așa pentru că primii ei studenți și profesori erau creștini persani refugiați din 363. La moartea Sfântului Efrem, acesta a fost îngropat în cimitirul unde erau înhumați străinii.
Sursa: basilica.ro [http://basilica.ro/rugaciunea-sfantului-efrem-sirul-14456.html]
