Mesajul Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu de Ziua Femeii - 8 martie 2015

7 Martie 2015
În această zi de 8 martie, atenţia noastră se îndreaptă cu bucurie spre femeia virtuoasă, care „veghează la propăşirea casei sale” (Pilde 31, 27), precum afirmă înţeleptul Solomon. Fiind întruchiparea sentimentului delicat şi a puterii formidabile, femeia poate acţiona eficient la înfrângerea răului, la răspândirea luminii Evangheliei şi la transmiterea sfintelor tradiţii creştine.

Mulţi oameni aflaţi în dificultăţi şi necazuri strigă, uneori, după ajutor, strigă după mamă. Iubirea creştină face din fiecare femeie, căsătorită sau necăsătorită, o mamă spirituală, care slujeşte şi se dăruieşte. O astfel de femeie harnică şi generoasă este, ca să folosesc expresia Sfântului Apostol Pavel, o „bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc” (II Cor. 2, 15).

Recunoscând rolul admirabil al femeilor în societatea românească şi în viaţa Bisericii, le oferim astăzi, ca nişte flori parfumate de primăvară, omagiile preţuirii noastre sincere. Totodată, le adresăm salutul evanghelic: „Bucuraţi-vă!” (Mt. 28, 9) şi-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să le învăluie în norul luminos şi protector al binecuvântărilor Sale cereşti.

La mulţi ani!

† IRINEU

Arhiepiscop al Alba Iuliei
Share