Slujire arhierească de hramul Mănăstirii Pătrângeni, protopopiatul Alba Iulia

24 Martie 2015
Mâine, 25 martie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Buna Vestire. Sărbătoarea ne aduce aminte de vestea cea bună a zămislirii în pântecele Fecioarei Maria a lui Iisus Hristos Mântuitorului lumii.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent de praznicul Bunei Vestiri, la mănăstirea Pătrângeni, protopopiatul Alba Iulia. Arhipăstorul nostru va oficia Sfânta Liturghie şi va rosti cuvântul de învăţătură cu ocazia sărbătoririi hramului la această obşte monahală aflată sub oblăduirea Maicii Stareţe Stavrofora Emiliana Mardare.

Despre prezenţa de mâine a ierarhului nostru la Pătrângeni, ne-a vorbit părintele Spiridon, duhovnicul mănăstirii:

Sfintele slujbe vor începe la ora 7.00 dimineaţa cu Taina Sfântului Maslu, la ora 9.00 primirea Ierarhului, iar la 9.30 Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, iubitor al Maicii Domnului şi al vetrelor monahale; înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, de dragostea creştinilor şi a bunilor pelerini. Bunul Dumnezeu să ne binecuvinteze paşii şi Măicuţa Domnului cu al ei acoperământ să ne ocrotească pe toţi cei care iubim acest praznic al Bunei Vestiri.

Vă aşteptăm cu mult drag.
Share