1 Aprilie 2015
Urmând frumoasa tradiţie formată deja de mai mult timp la şcolile de teologie din Alba Iulia, ultima săptămână din urcuşul spiritual al Postului Mare este săptămână duhovnicească.
Programul liturgic la care participă învăţăceii teologi este unul special ce cuprinde, în prima parte a zilei rugăciunile de dimineaţă oficiate în paraclisele instituţiilor de învăţământ, iar seara tinerii participă la slujbele ce se oficiază în Catedrala Arhiepiscopală.
Participarea la slujbele Bisericii a studenţilor şi elevilor seminarişti în această perioadă specială de osteneală duhovnicească a Postului Mare, are rolul de a-i îndruma spre o trăire mai profundă a acestor zile de nevoinţă şi înmulţirea virtuţilor, ca astfel având întărire duhovnicească să rodească în suflete bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Vineri, 03 aprilie, în ultima seară a săptămânii duhovniceşti ca o încununare a urcuşului sufletesc al nevoinţelor, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu va sluji în Catedrala Reîntregirii Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite şi le va pune la suflet tinerilor o meditaţie, spre zidire spirituală şi morală.