Biserica a intrat în Săptămâna Patimilor

Perioada cea mai încărcată de semnificaţii teologice din cursul unui an bisericesc, marcată de lucrarea mântuitoare săvârşită de către Iisus Hristos, este aşa-numita Săptămână a Patimilor, care urmează postului de patruzeci de zile.

Săptămâna Mare, Săptămâna Patimilor, este cea de-a treia parte a Triodului. Prima parte este alcătuită din cele 3 săptămâni pregătitoare pentru Postul Mare, apoi perioada a doua este cinstita patruzecime (postul de 40 de zile). Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „În zilele acestea s-a risipit împărăţia iadului, s-a omorât moartea, s-a biruit păcatul, s-a ridicat blestemul şi s-a deschis raiul. Peretele cel de mijloc al vrajbei dintre om şi Dumnezeu s-a surpat şi cele cereşti s-au unit cu cele pământeşti”.

Fiecare din cele şase zile, la care ne referim, are o însemnătate deosebită în şirul desfăşurării evenimentelor. Primele trei zile din această săptămână ne pregătesc pentru Sfintele Patimi şi au rânduieli de slujbe asemănătoare. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul cu metanii, Liturghia darurilor mai înainte sfinţite şi citirea psaltirii după Rânduiala Postului Mare, le întâlnim în aceste trei zile. Pe lângă acestea la Ceasurile 3, 6 şi 9 se citesc „stâlpii”, adică primele trei Evanghelii în întregime şi treisprezece capitole din Evanghelia după Ioan. Ni se pune înainte toată viaţa şi învăţătura Domnului Hristos, pentru a înţelege mai bine lucrarea de răscumpărare şi negrăita dragoste pentru noi, dragoste care culminează în Sfintele Patimi.

Evangheliile care se citesc la Deniile din această săptămână ne aduc aminte de cele din urmă învăţături ale Domnului, în centrul cărora se află veghea în aşteptarea celei de a doua veniri.

În Sfânta şi Marea Joi, pericopele evanghelice ne relatează episodul Cinei celei de Taină, când Hristos a întemeiat Sfânta Taină a Împărtăşaniei, împărţind ucenicilor trupul şi sângele Său, sub forma pâini şi a vinului. În această zi, în toate bisericile se săvârşeşte slujba numită „Denia celor douăsprezece Evanghelii”.

Sfânta şi Marea Vineri este ziua răstignirii Mântuitorului, ziua în care prin patimile şi prin moartea Sa, Hristos arată deplina ascultare şi smerenie faţă de Tatăl, dar mai presus de toate, în această Vineri, se arată marea iubire a lui Dumnezeu pentru oameni. Cel fără de patimă S-a arătat pătimitor şi prin moartea Sa a izvorât oamenilor nemurire. În această zi îndoliată se săvârşeşte slujba Prohodului Domnului, în al cărui ritual este inclusă înconjurarea bisericii, care simbolizează mormântul Mântuitorului. Sâmbăta Mare este ziua pogorâri lui Hristos la iad, de unde va avea să-i scoată pe Adam şi pe toţi ceilalţi drepţi care au murit cu nădejdea venirii Izbăvitorului. Pentru aceasta sâmbăta este, în mod obişnuit, rânduită pentru pomenirea celor adormiţi. Chiar şi în acest moment, în care aparent moartea a biruit, Hristos Îşi arată puterea Sa prin faptul că este „ în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul, toate umplându-le, El, Cel necuprins”.

Se cuvine ca, în această perioadă, pregătirea noastră pentru Marele Praznic al Învierii Domnului să se răsfrângă cu preponderenţă spre suflet şi nu spre trup, să ne luptăm şi să nu lăsăm grijile materiale să ne fure din inimi curăţia şi bucuria duhovnicească a acestor Sfinte Zile.