6 Aprilie 2015
Sfânta şi Marea Luni este prăznuită astăzi, în Biserica Ortodoxă. Prima Denie din Săptămâna Patimilor a fost săvârşită aseară.
Conform Sinaxarului citit la această slujbă, „în Sfânta şi Marea Luni se face pomenirea fericitului Iosif cel preafrumos şi a smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului”.
„De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos fiul mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila.
Iosif este „preafrumos” nu prin frumuseţea trupească ci prin frumuseţea curăţiei sale. Curăţia, întreaga înţelepciune, este o numire cuprinzătoare a tuturor virtuţilor, semnul credincioşiei statornice faţă de Dumnezeu. De aceea, tot păcatul este întinare, necurăţie, desfrânare întrucât omul păcătuind părăseşte pe Mirele cel adevărat, pentru care a fost creat şi aleargă la diavolul cel necurat.
Iosif este preînchipuirea lui Hristos. Şi Hristos a fost invidiat de iudeii cei de acelaşi neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginţi, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuşi împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea şi ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel purtător de viaţă.
În aceeaşi zi mai facem pomenire şi de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieştii evanghelişti Matei şi Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune. Marcu spune: «Iar a două zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: «Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac. Şi îndată s-a uscat smochinul».
Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, Domnul Hristos ca un bun nu vrea să-Şi arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.
La Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia slujba Deniei se va oficia în această seară de la ora 18.00 când se va face pomenire de Pilda celor zece fecioare şi Pilda înmulţirii talanţilor.