Slujire Arhierească la Târgu-Mureş

13 Aprilie 2015
Astăzi, 13 aprilie, în cea de-a doua zi de Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei este prezent în mijlocul credincioşilor din Municipiul Târgu Mureş. Ierarhul nostru va sluji Sfânta Liturghie şi va rosti cuvântul de învăţătură la biserica ,,Înălţarea Domnului” – Catedrala mare din municipiul Târgu-Mureş.

Despre prezenţa ierarhului nostru la Târgu-Mureş şi despre importanţa praznicului Învierii ne-a vorbit părintele Silviu Negruţiu:

,,Praznicul de căpătâi al credinţei creştine, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, este prilej de mare împlinire sufletească. Şi consecinţa acestei împliniri un prilej deosebit de bucurie pentru fiecare dintre creştinii care au călătorit prin post spre acest moment unic pe care Pavel îl aşeza căpătâi credinţei „Dacă Hristos n-ar înviat zadarnică ar fi fost credinţa noastră.

Pentru credincioşii din Târgu Mureş, anul acesta, Praznicul Învierii se amplifică din punct de vedere al bucuriei, având în vedere faptul că îl vom avea în mijlocul nostru pe Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, care ca şi altă dată de sărbătorile mari găseşte timp şi pentru noi târgumureşenii.

Ierarhul nostru ştie că taina neclintită şi adevărul nezdruncinat al credinţei se află în trupul tainic la lui Hristos ale cărui mădulare suntem şi de data aceasta Înaltpreasfinţitul vine să ne vorbească despre Adevăr, despre Înviere şi să ne traseze, pe lângă Pastorala pe care ne-a transmis-o, linia pe care noi putem să călătorim şi să întâlnim liniştea, pacea şi de ce nu să trăim în mod duhovnicesc Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în fiecare moment al creşterii noastre duhovniceşti.

Programul de luni, a doua zi de Paşti la catedrala Mare din Târgu Mureş cu hramul „Înălţarea Domnului” va fi program de duminica adăugându-se doar momentul în care îl vom întâmpina cu drag pe Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu la ora 9.00, după care va urma Sfânta Liturghie Arhierească. Invităm pe toţi credincioşii care pot să participe la acest eveniment să ne fie alături în rugăciune.’’
Share