Târnosirea bisericii parohiei Sântana de Mureş

24 Aprilie 2015
Duminică, 26 aprilie, când facem pomenirea Sântului Mucenic Vasile, episcopul Amasiei şi a Sfintei Glafira, Biserica ortodoxă se va afla în cea de a treia duminică după Sfintele Paşti numită şi a Mironosiţelor.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei va fi prezent în această duminică din perioada Penticostarului în mijlocul credincioşilor din localitatea Sântana de Mureş.

Arhipăstorul nostru va târnosi biserica parohiei Sântana de Mureş, protopopiatul Târgu-Mureş, va săvârşi Sfânta Liturghie şi va rosti cuvântul de învăţătură.

Slujitor la altarul acestui locaş de închinare şi îndrumător pentru comunitatea credincioşilor ortodocşi este părintele paroh Teodor Mureşan, care ne-a vorbit despre vizita Ierarhului nostru la Târgu-Mureş:

Duminică, 26 aprilie, avem mare sărbătoare la Sântana de Mureş. În această duminică se va face târnosirea bisericii. Biserica noastră s-a construit în anul 1899, iar în 1960 a fost binecuvântată de Episcopul de atunci, Nicolae Colan. Din acest an, la biserică s-au efectuat o serie de reparaţii capitale şi mai ales în ultimii ani. În anul 2008 s-a refăcut acoperişul în totalitate, în 2010 s-a construit o poartă de lemn în stil maramureşan şi reparaţii capitale la exteriorul bisericii. S-au efectuat lucrări şi la interior, pardoseală nouă, catapeteasmă şi icoane noi pictate. De asemenea în anul 2013, aici la Sântana de Mureş, s-a ridicat o capelă. Dorim ca toţi care au inima bună, să fie alături de noi la această mare bucurie. Vă invităm cu drag să fim împreună, cer şi pământ să-L slăvim pe Dumnezeu şi să ne mântuim sufletele.
Share