25 Aprilie 2015
Astăzi 25 aprilie este pomenit Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2003.
Iscusitul dascăl al rugăciunii, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, a reuşit să îmbine, în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei, asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri româneşti. A făcut din obştea sa o adevărată şcoală duhovnicească de trăire isihastă. Ucenicii săi, munteni, moldoveni, ardeleni şi ruşi, trăiau în desăvârşită dragoste şi bună rânduială. Punând accent pe ascultare, trăirea în desăvârşita armonie, citirea zilnică a Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, practicarea Rugăciunii lui Iisus, păzirea curată a minţii, mâncarea o dată pe zi şi împărtăşirea săptămânală, a reuşit să creeze un adevărat curent de înnoire duhovnicească în monahismul românesc la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Denumirea de la Poiana Mărului se trage de la schitul înfiinţat, prin 1730-1733, împreună cu alţi 12 ucenici în Poiana Mîrului, în Munţii Buzăului. Sfântul Vasile este un reprezentant al emigraţiei monahale ruso-ucrainene care s-a produs în secolele XVII-XVIII în urma reformelor lui Petru cel Mare în Rusia şi a persecuţiilor uniate în Ucraina rămasă sub stăpânirea polonă.
Născut în 1692, în părţile Poltavei, Ucraina, a petrecut mai mulţi ani din tinereţea sa în aspre nevoinţe în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Mosenski, în apropierea Kievului, unde se călugărise. Vine în Ţara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viaţa bisericească şi culturală a Ţării Româneşti era în apogeu. Împreună cu ucenicul său, ieroschimonahul Mihail, şi cu alţi călugări, intră în obştea Mănăstirii Dălhăuţi, în apropierea oraşului Focşani, unde rămâne 20 de ani. Aici este hirotonit preot şi la scurt timp numit stareţ, chiar dacă nu avea încă nici 30 de ani. Sub păstorirea sa, Mănăstirea Dălhăuţi a cunoscut o intensă renaştere spirituală. Cuviosul Vasile adună în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri, pe care îi învaţă cu ascultarea, smerenia, tăcerea şi lucrarea cea de taină a Rugăciunii lui Iisus. Astfel, stareţul Vasile face din obştea sa o adevărată şcoală duhovnicească de trăire isihastă, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, renumită în Ţara Românească.
Cuviosul Vasile şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1767, lăsând în urmă numeroşi ucenici. Datorită vieţii sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 4-5 martie 2003, a hotărât ca stareţul de la Poiana Mărului să fie trecut în ceata Cuvioşilor Părinţi purtători de Dumnezeu şi să fie cinstit la data de 25 aprilie, zi în care a trecut la Domnul. Pe lângă aleasa sa viaţă duhovnicească-ascetică, stareţul Vasile era şi un bun cunoscător al scrierilor patristice şi postpatristice, din care a făcut anumite traduceri. Ca dascăl al rugăciunii, marele stareţ a scris şi câteva cuvinte despre paza minţii, despre rugăciune şi creştere duhovnicească, scurte introduceri la scrierile filocalice, lucrări teologice-ascetice, în limba slavonă, care au ramas în manuscris.
Iscusitul dascăl al rugăciunii, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, a reuşit să îmbine, în sihăstriile din ţinutul Buzăului şi Vrancei, asprimea ascetică a vieţii călugăreşti din Sinai şi Athos cu experienţa mistică a monahismului slav şi cu tradiţia isihastă de sihăstrie din sutele de schituri şi mănăstiri româneşti. A făcut din obştea sa o adevărată şcoală duhovnicească de trăire isihastă. Ucenicii săi, munteni, moldoveni, ardeleni şi ruşi, trăiau în desăvârşită dragoste şi bună rânduială. Punând accent pe ascultare, trăirea în desăvârşita armonie, citirea zilnică a Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, practicarea Rugăciunii lui Iisus, păzirea curată a minţii, mâncarea o dată pe zi şi împărtăşirea săptămânală, a reuşit să creeze un adevărat curent de înnoire duhovnicească în monahismul românesc la mijlocul secolului al XVIII-lea.
Denumirea de la Poiana Mărului se trage de la schitul înfiinţat, prin 1730-1733, împreună cu alţi 12 ucenici în Poiana Mîrului, în Munţii Buzăului. Sfântul Vasile este un reprezentant al emigraţiei monahale ruso-ucrainene care s-a produs în secolele XVII-XVIII în urma reformelor lui Petru cel Mare în Rusia şi a persecuţiilor uniate în Ucraina rămasă sub stăpânirea polonă.
Născut în 1692, în părţile Poltavei, Ucraina, a petrecut mai mulţi ani din tinereţea sa în aspre nevoinţe în sihăstriile din Rusia, apoi în Munţii Mosenski, în apropierea Kievului, unde se călugărise. Vine în Ţara Românească, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brâncoveanu şi a Mitropolitului Antim Ivireanu, când viaţa bisericească şi culturală a Ţării Româneşti era în apogeu. Împreună cu ucenicul său, ieroschimonahul Mihail, şi cu alţi călugări, intră în obştea Mănăstirii Dălhăuţi, în apropierea oraşului Focşani, unde rămâne 20 de ani. Aici este hirotonit preot şi la scurt timp numit stareţ, chiar dacă nu avea încă nici 30 de ani. Sub păstorirea sa, Mănăstirea Dălhăuţi a cunoscut o intensă renaştere spirituală. Cuviosul Vasile adună în jurul său o obşte de peste 40 de călugări sihaştri, pe care îi învaţă cu ascultarea, smerenia, tăcerea şi lucrarea cea de taină a Rugăciunii lui Iisus. Astfel, stareţul Vasile face din obştea sa o adevărată şcoală duhovnicească de trăire isihastă, după învăţătura Sfinţilor Părinţi, renumită în Ţara Românească.
Cuviosul Vasile şi-a dat sufletul în mâinile Domnului în anul 1767, lăsând în urmă numeroşi ucenici. Datorită vieţii sfinte, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 4-5 martie 2003, a hotărât ca stareţul de la Poiana Mărului să fie trecut în ceata Cuvioşilor Părinţi purtători de Dumnezeu şi să fie cinstit la data de 25 aprilie, zi în care a trecut la Domnul. Pe lângă aleasa sa viaţă duhovnicească-ascetică, stareţul Vasile era şi un bun cunoscător al scrierilor patristice şi postpatristice, din care a făcut anumite traduceri. Ca dascăl al rugăciunii, marele stareţ a scris şi câteva cuvinte despre paza minţii, despre rugăciune şi creştere duhovnicească, scurte introduceri la scrierile filocalice, lucrări teologice-ascetice, în limba slavonă, care au ramas în manuscris.
