Acţiune catehetică în Parohia „Sfânta Ana” din Târgu-Mureş

În Duminica din data de 7 iunie 2015, fiind prima duminică după Ziua internaţională a Copilului, Parohia “Sfânta Ana” din Municipiul Târgu-Mureş, în cadrul căreia funcţionează Centrul cultural-catehetic „Sfântul Chiril al Ierusalimului”, a organizat pentru al treilea an consecutiv, „Duminica Părinţilor şi a Copiilor”. Conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, numărul 629 din anul 2009, prima duminică de după data de 1 iunie este declarată „Duminica Părinţilor şi a Copiilor”, cu acest prilej organizându-se în centrele cultural-catehetice diverse manifestari cultural-artistice pentru cei mici, dar şi pentru părinţi.

De dimineaţă, s-a oficiat Sfânta Liturghie în biserica parohială, în cadrul căreia s-a ţinut cateheza „Lăsaţi copiii să vină la Mine!”, în care au fost trase câteve semnale de alarmă în ceea ce priveşte rolul părinţilor în apropierea de Hristos a copiilor lor, cât şi pericolele care ameninţă astăzi familia creştină. În cadurul Liturghiei, toţi copilaşii prezenţi au fost împărtăşiţi.

După terminarea programului litrugic, într-un spaţiu anume amenajat din curtea parohială, au avut loc trei activităţi recreative pentru cei mici: un scurt program artistic prezentat de către grupul de copii ai parohiei, piesa de teatru cu conţinut moralizator, „Bălăioara”, o adaptare după Charles Perrault pusă în scenă de către trupa de teatru de păpuşi „Zgubilici” a Companiei de teatru „Pelerin”, şi o şedinţă de face-painting, adică de aplicare pe faţă şi mâini a diverse desene cu reprezentări florale. La final, toţi cei prezenţi au putut face poze de familie.

Sărbătoarea respectică s-a bucurat de un real succes în rândul celor mici, drept pentru care, ţinem să mulţumim Părintelui Paroh Emil Maier, cât şi Părintelui drd. Cătălin Maier, coordonatorul Centrului cultural-catehetic „Sfântul Chiril al Ierusalimului”, pentru activitatea pastorală şi catehetică susţinută pe care o desfăşoară, şi le dorim mult succes în proiectele ulterioare.

Preot Florin Parasca

Inspector pentru Cateheza parohială

Share