15 Iunie 2015
Duminica Sfinţilor Români îi aduce în atenţie pe sfinţii trăitori pe aceste meleaguri binecuvântate, persoane care au vieţuit, în credinţă și smerenie, o viaţă curată şi au păstrat cu sinceritate învăţătura Evangheliei și pe care noi îi cinstim cu evlavie.
Duminică, 14 iunie, în cea de-a doua duminică după Rusalii, Mănăstirea de la Muncel, protopopiatul Câmpeni, şi-a serbat hramul noii biserici, în prezenţa unui mare număr de credincioşi din zona Apusenilor, dar şi a pelerinilor din alte colţuri ale ţării. Cu această ocazie, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Mirel Nașca și întru preot pe diaconul Alexandru Ostafie, pe seama parohiei Băgaciu, Protopopiatul Târnăveni, și a rostit un bogat cuvânt de învăţătură.
Adresându-se soborului mănăstirii şi creştinilor participanţi la slujbă, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat importanța timpului vieții noastre pentru dobândirea mântuirii, un timp, însă, care se scurge foarte repede și pe care unii ajung să îl regrete. Poporul român, spunea Înaltpreasfinția Sa, a rodit o mulțime de sfinți autohtoni, care, provenind din toate straturile sociale, şi-au trăit cu sinceritate credinţa, plătind pentru aceasta, uneori, chiar cu preţul vieţii. Calea care duce spre sfințenie, accesibilă tuturor contemporanilor, este smerenia, ce ne poate ajuta să trăim responsabil chemarea spre o viață în Hristos, plină de darurile Duhului Sfânt. Ierarhul nostru a încheiat cuvântul părintesc cu îndemnul adresat celor prezenţi de a duce o viaţă sfântă, de a împlini cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos, care ne îndeamnă să fim desăvârşiţi, şi de a urma mereu pilda sfinţilor români.
Importantă vatră monahală de pe Valea Arieşului, Mănăstirea de la Muncel îşi trage obârşiile încă din perioada interbelică (1927), când s-a dorit ridicarea unei mănăstiri în cinstea martirilor din Munţii Apuseni, care, în ultimii 300 de ani, şi-au dat viaţa pentru păstrarea unităţii de limbă şi credinţă din Ardeal. Materializarea acestui gând s-a făcut în anul 1993, când a fost pusă piatra de temelie a noii mănăstiri și au început lucrările de construcție.
Pr. Florin Croitoru