Adunare Generală a Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie, la Alba Iulia

18 Iunie 2015
În după-amiaza zilei de 16 iunie a.c., la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a avut loc Adunarea Generală a APOR Alba, în vederea prezentării bilanţului activităţilor întreprinse până în prezent şi pentru a dezvolta noi direcţii de implicare parentală în viaţa socială, şcolară şi religioasă a judeţului nostru.

Cu această ocazie, s-a reamintit obiectivul iniţial al asociaţiei, obiectiv atins prin colaborarea APOR la nivel naţional cu alte ONG-uri semnatare ale proiectului de modificare a Legii Educaţiei Naţionale. Astfel, la data de 18 mai 2015, a fost aprobat în Parlamentul României documentul care prevede păstrarea Orei de Religie în şcoală, cu menţiunea că cererea de înscriere se va face o singură dată, la intrarea în sistemul de învăţământ. Acest succes legislativ demonstrează conştiinţa vie a părinţilor, care nu sunt indiferenţi la ceea ce se întâmplă cu sufletele copiilor lor.

Pe parcursul întâlnirii, la care au participat un număr de aproximativ 150 de persoane (părinţi, profesori de religie şi profesori laici, preoţi şi persoane din diferite comunităţi parohiale din judeţ), au fost abordate două direcţii. În primul rând, a fost stabilită strategia de lucru pentru a doua jumătate a anului 2015: definitivarea procesului de constituire a filialelor la nivel local, desemnarea unui reprezentant APOR în fiecare şcoală / clasă, implicarea în creşterea calităţii orei de religie şi a mediului în care copii îşi desfăşoară activităţile şcolare, precum şi iniţierea de acţiuni concrete şi colaborarea cu instituţiile locale. În al doilea rând, conducerea APOR Alba a propus o eficientizare a activităţii prin organizarea unor comisii de lucru la nivelul asociaţiei: juridică, de învăţământ, de comunicare, economică şi o comisie de sprijin a iniţiativelor locale, părinţii fiind invitaţi să îşi exprime intenţia de a se implica voluntar în aceste comisii.

Complexitatea acţiunilor pe care APOR Alba intenţionează să le desfăşoare la nivelul judeţului rezidă din liniile de acţiune propuse: combaterea abuzurilor prin care se împiedică liberul acces la educaţia religioasă, realizarea unor parteneriate cu şcolile şi cu parohiile din judeţ în vederea creşterii calităţii orei de religie şi susţinerii ei, crearea unui program Şcoala părinţilor, stabilirea de relaţii şi contacte cu alte ONG-uri sau asociaţii care au interese, principii şi valori similare şi implicarea tinerilor în diverse tipuri de activităţi specifice vârstei lor.

Întâlnirea a avut un impact emoţional deosebit prin prezentările susţinute de către preşedintele APOR Alba, Av. Gheorghe Beleiu şi Av. Laura Bercu, Prof. Ioan Vlaşin, Prof. Diana Aftenie şi Prof. Laura Popa, în calitate de vicepreşedinţi, dar şi prin luările de cuvânt ale părinţilor, care au făcut referire la importanţa familiei creştine şi la rolul hotărâtor pe care îl deţine familia ca celulă de bază a Bisericii şi a societăţii. În mod special a fost subliniată obligaţia noastră, a tuturor, de a fi factori activi nu doar în creşterea copiilor, ci mai ales în educarea lor, în condiţiile în care aceştia se află în pericolul unei pervertiri a purităţii sufleteşti în societatea contemporană.

Concluzia serii a fost aceea că în viitor părinţii din această zonă nu vor asista pasivi la schimbările ce pot afecta sănătatea sufletească şi emoţională sau siguranţa copiilor, sănătate şi siguranţă ce sunt puse tot mai mult în pericol de unele propuneri legislative, care contravin credinţei strămoşeşti şi valorilor neamului românesc.

Pr. Florin Croitoru
Share