Slujbă arhierească la Mănăstirea „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Alba Iulia

25 Iunie 2015
Imaginea a fost ștearsă.În frumoasa zi de ieri, când Biserica Ortodoxă a serbat „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obştii monahale de la mănăstirea albaiuliană ce are ca hram marea sărbătoare din data de 24 iunie. Ierarhul nostru, înconjurat de un sobor de 27 de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, a hirotonit întru preot pe diaconul Dan Dumbravă, pe seama parohiei Ponor, protopopiatul Aiud, şi a rostit un emoţionant cuvânt de învăţătură.

Adresându-se obştii, preoţilor, invitaţilor şi credincioşilor prezenţi, Înaltpreasfinția Sa a detaliat aspecte din copilăria vitregă, viaţa austeră şi misiunea Sfântului Ioan Botezătorul, sintetizând un buchet de învăţături duhovniceşti. Cel mai important aspect al vieţii „celui mai mare om născut din femeie” rămâne smerenia, în jurul căreia au înflorit virtuţile lui şi s-a desfăşurat întreaga sa viaţă, cu valoare de exemplu pentru toţi creştinii contemporani.

În anul 1937, în apropierea oraşului Alba Iulia, Preasfinţitul Dr. Ioan Stroia, Episcop general al armatei, a înfiinţat un schit, care îl avea ca ocotitor pe Sfântul Ioan Botezătorul. Unsprezece ani mai târziu, în data de 24 iunie 1948, Episcopul Nicolae Colan al Clujului a pus piatra de temelie pentru o biserică, ce urma să fie ridicată pe platoul dintre paraclis şi mormintele episcopilor. Autorităţile comuniste s-au opus, însă, construirii ei. Din anul 1966, schitul a funcţionat ca metoc şi gospodărie anexă, întâi a Arhiepiscopiei Sibiului, iar apoi, după reactivarea Episcopiei de Alba Iulia, a Centrului Eparhial Bălgrădean.

În anul 1990, viaţa spirituală a acestui aşezământ monahal a fost refăcută prin înfiinţarea mănăstirii cu hramul „Naşterea Sfântul Ioan Botezătorul”. Din cauza vecinătăţii cu zona de agrement a municipiului Alba Iulia, în primăvara anului 1994 s-a început reconstrucţia mănăstirii pe un nou amplasament, în locul numit „Valea Popii”, la poalele dealului Mamut, proces încheiat în anul 1999, când obştea s-a mutat în noua reşedinţă.

Pr. Florin Croitoru
Share