Duminică, 26 iulie 2015, începând cu ora 18,00, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Galda de Jos, unde paroh este Părintele Benone Scrob, a avut loc Seara de cateheză cu tema „Postul Adormirii Maicii Domnului”. Această temă a fost aleasă având în vedere că, peste puțin timp, începe perioada liturgică amintită.
Imediat după slujba Paraclisului, la cântarea căruia a participat întreaga comunitate prezentă, a urmat acțiunea respectivă, ce a avut ca scop prezentarea teologiei marianice în contextul celor două săptămâni de post dinaintea Praznicului Adormirii. După o scurtă prezentare a demersului istoric al postului, au fost prezentate legăturile adânci ale acestei perioade în chiar rânduiala Fecioarei Maria de a se pregăti cu post și rugăciune înainte de moarte.
Pe urmă, s-au amintit două pasaje, unul din Vechiul Testament și altul din Noul Testament, care conturează rolul și slujirea Maicii Domnului ca Mamă a întregului neam omenesc și de Avocată sau Mijlocitoare a mântuirii sufletelor noastre. Credincioșii prezenți, pe marginea exemplelor date, au fost îndemnați să apeleze la ajutorul Preacuratei, și să o cinstească potrivit măsurii importanței pe care o deține în iconomia lui Dumnezeu. După această prezentare, a urmat seria întrebărilor pe marginea posturilor din tradiția noastră răsăriteană, dar și a modului în care postim.
Ținem să-i mulțumim Părintelui Benone pentru invitație și pentru organizarea acestei frumoase activități catehetice, și îi dorim mult succes în lucrarea pastorală pe care o desfășoară în ogorul lui Hristos.
Preot Florin Parasca
Inspector pentru Cateheza parohială