Simpozion Naţional de Artă Sacră, la Mănăstirea Pătrângeni

Centrul de Creaţie şi Cercetare Continuă Sfântul Evanghelist Luca, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, a organizat în perioada 5-15 august 2015 Simpozionul Naţional de Artă Sacră cu tema „Puterea imaginii”, manifestare aflată la a X-a ediţie. Tema propusă readuce în atenţie ideea că arta sacră, atât cea care se adresează mediului liturgic, cât şi interpretările inspirate din Cuvântul biblic, indiferent de material, tehnică sau limbaj artistic, devin cu adevărat ARTĂ cu o singură condiţie: să aibă puterea de a modela trăsăturile firii interioare ale omului şi a-i deschide, măcar pentru o clipă, un nou orizont.

Artiştii de vocaţie, care au rămas în eternitate, au călătorit până au descoperit locul prielnic unde îşi puteau elibera spre viaţă trăirile interioare, iar, apoi, mergeau mai departe şi, tot aşa, la nesfârşit. Pentru noi, Mănăstirea „Buna-Vestire” din Pătrângeni a devenit un arhipelag unde am coborât ancora; ne-am aşezat în această cetate spirituală pentru a construi prin culoare, amestecată cu sentimente curate, un filon de lumină ca reper estetic şi spiritual pentru generaţia prezentă şi viitoare.

Evenimentul este unul inaugural și reprezintă un moment în care prezentăm o expunere selectivă a lucrărilor reprezentative, ce va constitui colecţia viitorului Muzeu de Artă Sacră contemporană „Sfântul Evanghelist Luca”. Am considerat că este extrem de importantă fondarea unui Muzeu de Artă Sacră, cu un profil care încearcă să depăşească stagnarea artei într-un tradiţionalismul ermetic prin deschiderea unei noi perspective a modului de a interpreta natura sacră, cu multiplele ei valenţe. Vernisajul a avut loc pe data de 15 august 2015, după Sfânta Liturghie, în incinta Mănăstirii „Buna-Vestire” din Pătrângeni, Judeţul Alba.

În urmă cu 2000 de ani, o Fecioară aleasă dintre toate frumuseţile pământului, pe nume Maria, a primit să fie umbrită de Duhul Sfânt. Pentru anularea distanţei spirituale dintre spaţiul terestru şi cel ceresc, Creatorul a trimis pe Însuşi Fiul Său, Care, întrupându-Se în noua Evă, S-a făcut văzut de oameni. Ea a fost prima care L-a primit, devenind mama Lui, de unde a şi moştenit nobilele trăsături fizionomice. El însă i-a dăruit frumuseţea ce nu se supune trecerii timpului, și coroana harului divin, simbol al viitoarei regine a cerurilor înalte. Din clipa în care îngerul i-a vorbit și i s-a închinat, Fecioara Maria a întrezărit chipul Fiului asemeni unei schiţe, imprimându-i-se în adâncul memoriei ca o imagine dătătoare de speranţă şi de forţă.

Însă a venit şi timpul când El, Copilul Cel drag al mamei, a fost chemat în înălţimile de unde a coborât, aşteptând pe cei ce sunt însemnaţi cu desenul vieţii să descopere calea către noul paradis, restaurat de El. Înălţarea Fiului a provocat în firea omenească a mamei acea stare de dor despre care ne-a vorbit, cu o veridică trăire, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, într-o după amiază frumoasă de august, către apusul soarelui, în altarul de vară al mănăstirii din Pătrângeni. Exprimarea poetică a cuvintelor sale ne-a transferat pentru câteva clipe în acel timp şi spaţiu, unde mama venea în fiecare zi la apus, aşteptând ca El să vină în grădina măslinilor. Fizic nu s-au văzut, dar s-au reîntâlnit în permanenţă prin puterea imaginii ce o avea tăinuită în suflet din clipa Bunei-Vestiri. Doar gândindu-se la El, intra deja în dialog şi Îl vedea configurându-Se prin contopirea umbrei cu lumina. Maria reconstituia în permanenţă timpul trecut, parcurgând toate momentele petrecute alături de El din copilărie şi până la maturitate, realizând o sinteză de natură iconografică şi plastică a creşterii Luminii şi a aşezării ei într-un tablou.

Incandescenţa iubirii Preacuratei Fecioare Maria, transformată în dorul de a privi chipul Fiului, nu doar pentru un timp ci la nesfârşit, o regăsim ca pe o simţire firească în lăuntrul omului contemporan, făcându-se simţită și prin intermediul imaginii realizate de artist. Chiar dacă nu este uneori vizibil datorită comportamentului său de copilandru, artistul este cuprins în această stare de bine din momentul în care începe să creioneze chipul Cuvântului, descoperindu-i-se frumuseţea pe care el nu o conştientizează. Acelaşi sentiment îl copleşeşte şi când e faţă în faţă cu natura, căreia încearcă să-i fure spiritul şi să-l aşeze aşa cum simte. El vede în fiecare element al naturii un peisaj alcătuit perfect; drept urmare, se confruntă cu un miracol, al cărui mister este de esenţă supranaturală.

Este de ajuns ca artistul să reprezinte doar o grădină cu măslini şi deja simţim prezenţa lui Hristos ca o imagine ce transpare din natură, provocând o emoţie adâncă. Această emoţie, inserată cu talent în tablou, se va transforma în expresivitate şi forţă. Dacă reprezintă o grădină cu flori, va exprima indirect fizionomia spirituală a Fecioarei Maria. Muntele, la fel, e o imagine reprezentată prin peisaj, care ne trimite tot în spaţiul spiritual, deoarece păstrează memoria timpului în care Iisus Hristos S-a schimbat la faţă şi a fost văzut de apostoli în toată slava, ca, apoi, pe Golgota să-L vedem în momentul cel mai dramatic şi mai înălţător al lumii.

Aceste elemente poartă în ele o întreagă istorie a suferinţei şi a iubirii, care are ca ţel împlinirea dorinţei omului de a se descoperi pe sine prin intermediul divinităţii, ca o treaptă spre perfecţiunea spirituală şi estetică. Imaginile create de artist sunt spaţii cu o perspectivă mereu nouă, care se deschid ca nişte drumuri diferite în interpretare, propunând aceeaşi destinaţie: frumuseţea de dincolo de realitatea vizibilă. Iar omul nu trebuie decât să se deschidă, să se lase cuprins de aripile artei, împlinindu-şi eternul vis, acela de a zbura spre frumuseţe.

Marius Dan GHENESCU

Directorul Centrului Creaţie şi Cercetare

Continuă „Sfântul Evanghelist Luca”, UBB,

Cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă

Cluj-Napoca